Potentialul de victima

 Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate victimală, alături de copii şi bătrâni. Spre deosebire de victimele de sex masculin care, datorită instinctului de conservare, încearcă să evite, să combată sau să anihileze efectele agresiunii practicând la rândul lor o agresiune, victimele de sex feminin, în general, sunt stăpânite de sentimentul fricii, rezultată din ameninţările şi agresiunea suferită care determină, de regulă, acceptarea efectului victimal. La acestea se adaugă şi alte trăsături favorizante ale actului agresional: sensibilitate, fineţe, emotivitate, forţă fizică limitată.

Dintre formele de victimizare a femeii cele mai des întâlnite, violul ocupă un loc foarte important. Uneori acesta este însoţit şi de acte de cruzime sau urmat de moartea victimei. Reacţia societăţii faţă de această infracţiune este duală: pe de o parte se consideră că femeia are întotdeauna un grad oarecare de vinovăţie, fie sub forma precipitării, fie chiar a provocării directe, în timp ce tabăra adversă consideră că agresiunea începe atunci când un bărbat continuă după ce femeia spune „nu”. Uneori este destul de dificil de stabilit dacă există viol sau nu şi care este responsabilitatea victimei în comiterea infracţiunii.[1] Dar indiferent de gradul de implicare a victimei în săvârşirea agresiunii, dacă se stabileşte existenţa cu certitudine a delictului, infractorul este vinovat şi trebuie sancţionat, fapta nefiind scuzabilă pe motivul vinovăţiei victimei.

După M. Minovici există patru mari grupe de viol: prin constrângere fizică, prin constrângere morală, violul prin aşa-zisele abuzuri de situaţie şi violul profitând de stările patologice fizice şi mentale ale victimei. Există şi viol în timpul somnului hipnotic sau al somnului natural. Violul poate fi comis de către un străin (55% din cazuri) sau de către cineva care a avut relaţii anterioare cu victima (40% din cazuri). Raportul real ar putea fi însă altul, având în vedere că victima unui viol comis de o cunoştinţă este inhibată în a face plângere penală. După criteriul vârstei, situaţia statistică este următoarea: 20-24 ani – 27%, 16-19 ani şi 25-34 ani – 25%, 12-15 ani – 11%, 35-49 ani – 7%. Din datele statistice rezultă de asemenea că sunt cu risc crescut femeile cu situaţie materială modestă, din medii sociale îndoielnice precum şi femeile care lucrează în domeniul prostituţiei. De asemenea agresorii, în majoritatea cazurilor, au cu cel puţin cinci ani mai mult decât victimele şi antecedente penale.

O altă formă de victimizare a femeii este maltratarea sau uciderea ei de către soţ. Cauzele sunt multiple: conflicte intraconjugale, infidelitate, gelozie, alcoolism, soţul bolnav psihic etc. Uneori ca urmare a agresiunii soţiile pot comite ele însele infracţiuni, de regulă asupra soţilor. Într-o asemenea situaţie stabilirea gradului de vinovăţie a celor doi membrii ai cuplului penal este foarte dificilă. Pentru această operaţie trebuie să fie cunoscută istoria relaţiilor dintre cei doi, frecvenţa conflictelor dintre ei, motivaţia acestora. Victimizarea soţiei se poate datora în întregime conduitei ostile a soţului, dar poate exista şi o contribuţie, mai mică sau mai mare, a soţiei, în sensul că ea poate provoca, direct sau indirect, prin răspunsurile sau atitudinile sale, comportamentul violent al soţului. O caracteristică a victimizării în familie este refuzul victimei de a renunţa la modul de viaţă agresiv impus de soţ, renunţare ce s-ar putea produce prin separarea în fapt a soţilor, pe o anumită perioadă, până la soluţionarea problemelor conjugale sau prin divorţ. Atitudinea pasivă a victimei are patru mari argumente: copiii au nevoie de ambii părinţi, dificultăţile financiare, opinia societăţii şi lipsa sprijinului real din partea autorităţilor şi a legii. Întrucât familia este celula de bază a societăţii, în cazul unor crize majore din viaţa unui cuplu este necesar să se intervină cu psihoterapie conjugală şi consiliere familială.

Fireşte că femeile pot fi supuse oricărui tip de agresiune, aici fiind analizate cele mai întâlnite dintre ele. Alte infracţiuni care au cu precădere victime femei sunt: infracţiunile privind viaţa sexuală (celelalte decât violul) şi tâlhăria.

[1] Spre exemplu, într-un prim caz, o femeie de 22 de ani intră noaptea târziu într-un bar de noapte plin cu bărbaţi şi începe să bea şi să flirteze cu unii dintre patroni. Ulterior se comite violul. Suntem în prezenţa unui caz tipic de „licitare” a infracţiunii, în care victimei i se pot reproşa ignoranţa faţă de pericol, supraaprecierea capacităţii sale de a relaţiona  cu şi de a înţelege mediul ambiental, stilul provocator. Toate acestea nu justifică însă încălcarea libertăţii individuale a femeii. Întrucât comportamentul acesteia nu reprezintă pentru agresori o constrângere fizică sau psihică, rezultă că atitudinea victimei nu poate fi considerată nici circumstanţă atenuantă a agresiunii. Victima va putea fi sancţionată doar în planul relaţiilor sociale.

Într-un alt exemplu, un tânăr convinge o tânără să meargă împreună în apartamentul lui. El începe să se dezbrace, dar când el continuă să facă pregătirile sexuale, ea i-a şoptit „nu”. El persistă, considerând că „regula” dragostei solicită ca bărbatul să fie mai agresiv, iar femeia să reziste, mai ales la început. El a presupus din experienţa trecută că „nu” înseamnă „poate”, iar „poate” înseamnă „da”. Când ea a spus că nu este pregătită pentru asta, el a interpretat protestul ca fiind o invitaţie de a fi mai categoric. Atunci el s-a urcat deasupra ei iar ea s-a încordat foarte mult. Seara s-a terminat, bărbatul fiind convins că şi-a sedus partenera, iar femeia că a fost violată.

Violul este definit ca fiind întreţinerea de relaţii sexuale, folosind constrângerea fizică sau psihică, punând astfel victima în imposibilitate de a riposta, ori profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra. Pentru a determina existenţa unui viol în situaţii neclare, aşa cum este cazul exemplului de mai sus, trebuie analizate intensitatea constrângerii pentru a stabili dacă victima a fost sau nu pusă în imposibilitate de a riposta. De asemenea trebuie stabilit dacă victima a consimţit în mod indirect actul sexual. Sunt des întâlnite cazurile în care femeia nu este de acord cu actul sexual în acel moment, dar îl acceptă pentru a nu pierde relaţia cu partenerul. În sfârşit trebuie analizată perspectiva noţiunii de constrângere morală. Strict juridic constrângerea morală conform art. 46 alin. 2 C. pen. presupune ameninţarea (şantajul) cu un pericol grav care nu poate fi înlăturat altfel. În acest sens nu poate fi considerat un astfel de pericol teama de a pierde relaţia cu partenerul. Pe de altă parte este necesară determinarea modului în care mecanismele psihologice ale victimei afectează voinţa acesteia. Iată argumentele pentru care uneori graniţa dintre existenţa şi inexistenţa violului este foarte fragilă.