Dincolo de etichete: Evaluarea integrată a înstrăinării părintești în lumina legii 123/2024 și a Modelului PCCP

Participarea la cea de-a VI-a Conferință Națională SRV (28-29 Noiembrie 2025) a confirmat un lucru esențial: evaluarea problemelor de contact părinte-copil a intrat într-o nouă eră, marcată de rigoare științifică și aliniere la standarde internaționale.

Prezentarea mea, „Înstrăinarea părintească și problemele de contact parinte-copil: perspective psihologice și juridice”, a pus în lumină necesitatea unei abordări evidence-based, trauma-informed și multi-dimensionale pentru a răspunde cerințelor legislative de a identifica ostilitatea nejustificată sau respingerea disproporționată (Legea 123/2024 ).

De la „sindrom” la sistem: terminologia este esențială

În practica psihologică judiciară, este imperios să renunțăm la etichetele simpliste (precum „Sindromul Alienării Parentale” ) și să adoptăm terminologia modernă:

• Înstrăinarea părintească (ÎP): Termenul juridic introdus de Legea 123/2024, definit ca o formă a violenței psihologice care determină copilul să manifeste ostilitate nejustificată sau disproporționată față de un părinte.
• PCCP (Parent-Child Contact Problems): Termenul umbrelă din literatura internațională, ce descrie spectrul larg al dinamicii de rezistență sau refuz de contact cu un părinte.
• RRD (Resist–Refuse Dynamics): Modelul care ne permite să analizăm multifactorial cauzele refuzului copilului (abuz real, anxietate, conflict, comportamente alienatoare etc.).

Metodologia de evaluare: triangularea datelor

Pentru a evita biasul de confirmare și a asigura o decizie în interesul superior al copilului, evaluarea trebuie să fie bazată pe o analiză multi-dimensională:

• Comportamentul părintelui preferat: Identificarea comportamentelor potențial alienatoare (PABs), fără a ignora istoricul.
• Comportamentul părintelui respins: Evaluarea factorilor care pot genera distanțare justificată (rigiditate, sensibilitate redusă, neconsecvență).
• Comportamentele copilului: Analiza reacțiilor (lipsa ambivalenței, scenarii împrumutate ) ca răspuns la dinamica familială, nu ca dovadă singulară.

Modelele moderne, precum DPCATT (Divorce Process and Child Adaptation Trajectory Typology) și modelul ecologic (Bronfenbrenner), ne obligă să vedem refuzul copilului ca rezultat al interacțiunii dintre multiple sisteme (microsistem, exosistem, macrosistem) .

Implicații pentru practicieni

Recomandarea finală este clară: Utilizați FFM (Five-Factor Model) doar ca pe o schemă descriptivă și nu ca pe un instrument de diagnostic, integrându-l obligatoriu cu modele validate (RRD, Trauma-Informed Evaluation).

Astfel, putem oferi instanței concluzii descriptive, documentate și neutre, care să se raporteze la comportamente, consecințe și context, asigurând o aplicare corectă și etică a Legii 123/2024.

Autor: Jenica Valentina, CHIRIAC-VETRINEANU Psiholog clinician principal, Expert tehnic judiciar