Stresul şi strategiile de coping la copii

Reacţiile copiilor la stres sunt diferite în funcţie de abilităţile de care dispune în acel moment copilul, abilităţi cognitive, emoţionale sau comportamentale. Adaptarea la situaţii implică existenţa mai multor resurse individuale care te ajută să faci faţă situaţiei de stres. De cele mai multe ori copii şi adolsecenţi nu au dezvoltate cele mai multe din aceste resurse. Din acest motiv este necesară învăţarea acestora într-un cadru educaţional. Factorii individuali cum ar fi stima de sine, auto eficacitatea, asertivitatea, abilitatea în luarea deciziilor sunt câţiva din acei factori protectori în situaţii de stres.

Conceptualizarea copingului la copii este diferită de cea a adulţilor datorită etapelor de dezvoltare cognitivă şi afectivă în care se află copilul şi lipsei de experienţă. Copii au mai puţin control asupra situaţiilor de stres decât adulţii, de exemplu nu pot evita un stresor (stresul şcolar sau un părinte cu probleme cu alcoolul) aşa cum poate un adult.

Cele mai frecvente mecanisme de coping sau resurse de a face faţă eficient situaţiilor de stres sunt căutarea suportului social (a prietenilor, a familiei, a specialiştilor), rezolvarea de probleme, căutarea de informaţii, tehnicile de relaxare sau recreere, umorul, religia.

Impactul factorilor de stres asupra abilităţilor cognitive ale copiilor şi adolescenţilor (memorie, atenţie) poate fi înţeles prin analiza influenţei dinamice şi interactive a emoţiilor asupra cogniţiilor. Programele educaţionale de management al stresului au o componentă foarte importantă de învăţare de către copii a relaţiei dintre gânduri (cogniţii) şi emoţii, a modului în care starea afectivă este influenţată de modul în care gândim. Evenimentele stresante solicită din partea copiilor multe resurse cognitive care oferă acestora o adaptare eficientă la stres. Memoria unor evenimente percepute de copii ca fiind stresante este afectată de factori cum ar fi: strategiile de coping ale copiilor, abilităţile atenţionale în situaţii de stres, suportul social înainte, în timpul şi după evenimentul stresant, abilitatea copilului de a se gândi şi de a vorbi despre evenimentul stresant, abilitatea de exprimare emoţională, interacţiunea pozitivă dintre părinte şi copil (Alexander, W.K., Quas, J.A., Goodman, G.S., 2002).

Strategiile de coping atenţionale implică direcţionarea atenţiei asupra informaţiei relaţionate cu evenimentul stresant, căutarea suportului social, redefinirea evenimentul stresant, solicitarea de informaţii şi ajutor, implicarea în activităţi de distragere a atenţiei (Blascovich, Mendes, 2000). Abilitatea copiilor de a comunica despre experienţele stresante este un bun predictor al adaptării eficiente la situaţia de stres.

Ataşamentul este considerat de studiile de specialitate un important predictor a modului de aplicare a strategiilor de coping în timpul experienţelor traumatice sau stresante.

Modelele conceptuale ale mecanismelor de coping sunt preluate şi adaptate în literatură după modelele mecanismelor de coping la adulţi. Cunoaşterea lor este importantă în construirea unor programe eficiente şi coerente de prevenţie şi management al stresului. Elementul central în programele de prevenţie este dezvoltarea la copii şi adolescenţi a mecanismelor de coping, de adaptare eficientă la situaţiile de stres.

Mecanismele de coping sunt de mai multe tipuri: coping orientat spre problemă (abilitatea de rezolvare de probleme) şi coping orientat spre emoţie (control emoţional, exprimare emoţională). Strategiile de coping focalizate pe emoţie îl ajută pe copil sau adolescent să îşi reducă starea de tensiune care este asociată unei situaţii de stres, în timp ce copingul focalizat pe problemă îl ajută pe copil să găsească alternative de soluţionare a situaţiei problemă.

Suicidul, consumul de alcool sau droguri, refuzul şcolar, depresia au fost identificate de numeroase studii ca fiind reacţii la multipli factori de stres la care sunt supuşi copiii şi adolescenţii. Expunerea repetată la o serie de stresori determină dezvoltarea la copii şi adolescenţi a unor tulburări comportamentale, emoţionale şi performanţe şcolare scăzute. Cei mai importanţi factori protectori sunt mecanismele de coping care previn dezvoltarea acestor tulburări.

Diferenţe de gen au fost identificate în tipul factorilor de stres întâlniţi la fete şi băieţi. La fete stresorii interpersonali (conflicte cu prieteni, colegii) sunt cei mai relevanţi mai ales în adolescenţă în timp ce la băieţi sunt stresorii ce ţin de performanţele viitoare (un examen, căutarea unui loc de muncă). Fetele utilizează mai frecvent ca mecanism de coping suportul social şi controlul afectiv, în timp ce băieţii utilizează mai frecvent mecanismele comportamentale de coping (ex.: sportul, agresivitatea fizică), (Furnham, 2001).