Terapia maritala

Cuplurile recurg la terapia maritala din variate motive: dispute, probleme sau seturi de probleme pe care ei nu si le pot rezolva, insatisfactii legate de viata sexuala, sau pur si simplu senzatia unei vagi insatisfactii, cu motive nespecifice privind relatia dintre soti (multi considerând terapia ca o ultima încercare înainte de separare).
Tot problemele maritale ii pot determina pe sot sau sotie sa ceara doar o terapie individuala (în cazul când celalalt sot refuza a-l însoti la terapie sau când nu realizeaza ca problemele maritale sunt determinate de dificultatile pe care nu si le pot rezolva singuri). Problemele maritale pot fi implicate si în cazul în care o persoana face terapie pentru depresie sau anxietate sau pentru diferite probleme somatice. În aceste cazuri se va stabili daca terapia maritala este indicata sau posibila.
Cuplurile care se afla în dificultate au putine relatii placute, putine recompense, în schimb relatiile lor se caracterizeaza prin inervare, blamare, pedeapsa. Comportamentul în astfel de cupluri este negativ, cu reciprocitate (unul se comporta negativ, celalalt raspunde la fel, creandu-se astfel o scara de escaladare a relatiilor în sens negativ).
Acest lucru este favorizat de faptul, ca în astfel de situatii un sot(sotie) este mereu în asteptare de a fi criticat pentru ca nu si-a îndeplinit o anumita sarcina în casa. Daca celalalt sot întreaba despre sarcina, chiar cu un ton neutru, celalalt asteptând criticismul începe prin a-l critica pe celalalt fie ca a facut ceva sau nu. Atunci, cercul vicios se închide, celalalt se va simti criticat si deci îndreptatit de a ataca din nou si ciclul se poate repeta de nenumarate ori (un adevarat lant sau cerc vicios). În acest fel, componentele dialogului se desfasoara sub imperiul unei permanente asteptari negative ale celor doi soti, cu o reciprocitate a comportamentelor negative (escaladarea criticismului).
Cuplurile în criza sunt deosebit de reactive: evenimente pozitive sau negative au o influenta puternica asupra felului în care sotii simt sau evalueaza relatiile lor în timpul dat.
Cuplurile în care nu exista „criza”, sunt putin influentate de variatiile de la un moment la altul (partenerul, în acest caz nu se asteapta la critica din partea celuilalt si din acest caz nu se va mai produce un comportament ostil din partea sa), caz în care raspunsurile sunt directe, într-o maniera neostila, evitându-se astfel lantul de raspunsuri reciproce negative .
Marea reactivitate a cuplurilor în criza maresc mai mult cantitatea de neîntelegiri si de comunicare defectuoasa. Desi sotii sunt mereu predispusi a se considera atacati, ei de fapt înceteaza a se mai asculta cu atentie si mai degraba sunt gata a contraataca (percepând sau asteptând sa fie criticati).
Relatiile de criza sunt în realitate o inabilitate a cuplului de a-si rezolva o situatie conflictuala (lucru care va duce la un sir de lupte nesfârsite si de conflicte care vor pigmenta istoria relatiilor dintre ei). O astfel de lunga istorie de conflicte nerezolvate contribuie la acea „asteptare negativa” privind viitoarele relatii,care vor fi intuite ca vor fi doar negative,chiar daca unele dintre ele sunt putin probabil sa apara.