Surse de informatii despre sex a adolescentilor

sex.jpg

Din pacate, cultura a îmbratisat minciuna conform careia „Adolescentii vor avea relatii sexuale, orice am zice noi. Noi ar trebui sa-i învatam doar cum sa se protejeze.” Nimic nu poate fi mai fals. Studiile educationale arata ca adolescentii se ridica la nivelul asteptarilor pe care cei din jurul lor le au în privinta lor.
Prejudecati idei de tipul:
•    „Adolescentii vor avea oricum relatii sexuale.”
•    E nerealist sa recomanzi abstinenta pâna la casatorie.
•    Mi-e teama ca atunci când copii mei vor ajunge la adolescenta nu se vor mai putea controla.”
•    „Adolescentele vor fi active sexual oricum, mai bine le protejezi acum, decât sa afli mai târziu ca sunt gravide.”
•    „Ar trebui sa le dam adolescentilor toate informatiile necesare si apoi sa-i lasam pe ei sa decida ce vor face cu ele.”
•    „Te poti baza mai mult pe un prezervativ decât pe un legamânt de abstinenta.”
•    „Scoala are cel mai important rol în educatia sexuala a adolescentului. În cele din urma, ei, tinerii sunt expertii.”
•    „Sexualitatea noastra este într-un proces continuu de definire în care s-ar putea sa încep prin a avea impresia ca sunt heterosexual, pentru ca ulterior sa-mi dau seama ca sunt homosexual.”
Toate aceste afirmatii citite si auzite mereu în mass-media au consecinte nefaste, daca sunt lasate necontestate. Aceste dezbateri tin de competenta si, mai ales de obligativitatea parintilor si scolii în fata adolescentului. Publicitatea, reclama, propaganda, spectacolele care fac din sexualitate un instrument de manipulare a maselor se dovedesc a fi extrem de nocive. Acest instrument se cultiva, în scopul obtinerii unor interese, a unor modele negative sau a unor antimodele cu efect psihotraumatizant asupra grupurilor de indivizi, în special în rândul tineretului, a adolescentilor. Alterarea moravurilor prin devalorizarea normelor de viata sociala sfârseste prin a duce la devalorizarea persoanei, ceea ce va avea drept consecinta violenta, criminalitatea, abuzul de alcool si de droguri, toate manifestari ale unor eliberari pulsionale primare, scapate de sub cenzura valorilor si normelor socioculturale si moral-religioase.
Ceea ce surprinde este abundenta în presa (ziare, revistele pentru adolescenti: Popcorn sau Bravo) a articolelor ce au ca subiect sexualitatea, mai ales sexualitatea la adolescenti. De exemplu, în ziarul Libertatea, din vineri, 14 mai 2004, un articol numit: Sexul oral, materie de studiu la scoala are ca subiect initiativa autoritatilor britanice de a introduce ca materie de curs sexul oral ca alternativa la cel normal. Scopul acestui demers, potrivit articolului mai sus mentionat, este de reduce astfel, prin prezentarea la curs a „beneficiilor sexului oral”, numarul mare de sarcini din rândul adolescentelor („39.286 de gravide înregistrate în rândul adolescentelor cu vârste sub 16 ani pe perioada anului 2003, în Marea Britanie” – ziarul Libertatea, pg.16, 2004). Tot în paginile aceluiasi ziar, la pagina 3, un alt articol numit Sex cu demnitarul francez, sunt prezentate amanunte despre viata sexuala a unei tinere de 17 ani. Si exemplele mai pot continua, dar nu acesta este scopul lucrarii de fata. Ceea ce am vrut sa punctez prin aceste exemple este accesul direct si necenzurat al adolescentilor la subiecte cu tema sexuala si mai ales impactul pe care aceste „stiri” îl au în rândul adolescentilor din ziua de azi. Apare pericolul unui conflict între ceea ce este permis si ceea ce nu este permis, între cea ce este normal si ceea ce este anormal în practicile sexuale, asta pentru ca parintii, educatia religioasa si scoala spun un lucru, iar el din presa afla ca ceea ce i s-a spus ca nu se face, este de facut de altii, ca acest lucru apare si ca „subiect de senzatie” în ziare. Mai ales faptul ca ele sunt practicate de adolescenti ca el naste, în mintea lui întrebarea retorica: De ce nu si eu? (întrebare de altfel periculoasa daca este adoptata ca principiu în conduita sexuala a adolescentului).

Psiholog Jeni Chiriac

Leave a Reply