Cand copilul creste si discutia despre sex
Copilul care vorbea întruna si punea o mie de întrebari pe minut si-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de genul: „nu stiu”, „poate”, „am uitat’, „ha?”, „nu”, „aha”, „cine_ eu?” etc. În afara de acestea, aparatul de receptie nu mai înregistreaza decât mormaieli, mârâieli, bombaneli si tânguieli, iar puntea de comunicare a disparut, parintii si adolescentii par a vorbi doua limbi diferite.
Multi dintre parinti provin din familii în care nu li s-au oferit decât putine informatii (sau nici una) despre schimbarile fizice din adolescenta, despre principiile privind întâlnirile de prietenie cu persoanele de sex opus, sau despre cum sa faca fata presiunii anturajului.
De fapt, majoritatea parintilor de azi provin din generatia care a spus „da” la toate si le vine greu sa-si învete copiii sa spuna ”nu”. Acesti parinti considera ca ar fi ipocriti daca ar proceda astfel, asa ca evita subiectul sau transmit mesaje derutante.
Implicarea parintilor, comunicarea si, mai presus de toate, dragostea, au o influenta pozitiva fantastica asupra deciziilor adolescentilor cu privire la relatii si sex. În educatia sexuala a adolescentilor, sabloanele sunt ineficiente pentru ca nu tin de profilul personalitatii adolescentului – factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa.
Se întâmpla des ca parintii care se înteleg cu copii lor, care “comunica”, sa afle brusc ca fata lor are o viata amoroasa despre care nu stiau nimic. Lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimidate si nevoia crescuta de intimidate a adolescentului fata de acest aspect al vietii lui.
Nu este obligatoriu ca adolescenti sa abordeze subiectul vietii lor sexuale cu parintii. Parintii nu vorbesc în general despre viata lor sexuala cu copii lor – fiecare cu gradina sa secreta. Si asta pentru ca este mai usor sa se vorbesca despre probleme generale decât despre problemele intime. exista parinti care accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa si sexuala, cu conditia sa fie informati despre tot ce se întâmpla. Exista mame care procura pilula pentru fetele lor înainte ca aceasta sa fi pomenit de ea. Uneori, fetele reactioneaza violent la aceast imixtiune în viata lor intima, pentru ca se simt umilite si suporta greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contraceptie fortata, ceea ce poate sa duca la mari riscuri.
Unii parinti sunt linistiti de o relatie amoroasa regulate a copilului lor: el sau ea nu va face prostii, el sau ea îsi organizeaza viata ca sa învete bine si sa fie îndragostita. Altii sunt preocupati de instalarea într-o viata de cuplu, chiar în casa lor, când exista perspectiva unor ani de studii.
Chiar daca parintii înteleg atitudinea adolescentului lor, au putin nostalgia acelui timp când „copilasul” lor le era complice si…. usor de mânuit; când îi admira gratuit si fara conditii. Acum parintii nu mai sunt eroi si parerea lor poate fi discutata, criticata, ba chiar ignorata.
Prin opozitia lui, adolescentul simte ca exista. Gasindu-si propriul loc, devine el însusi, deci neaparat diferit de parintii sai. Aceasta etapa de afirmare de sine se face mai mult sau mai putin lent, în functie de personalitatea fiecaruia si de familia de care încearca adolescentul sa se demarce. Uneori, „ruptura” se limiteaza la o simpla distantare, alteori, la un adevarat razboi deschis: piercing, tatuaje, par vopsit, certuri, mici delicte, orice lucru care sa exprime revolta si sa-l faca remarcat, unic.
Unii parinti, prea autoritari sau dimpotriva prea protectori, nu faciliteaza deloc lucrurile. Intervenind prea mult in viata copilului lor, ii provoaca o lipsa de încredere, care va sta la originea dificultatilor relationare.
Multi adolescenti refuza sa semene cu parinti lor sau sa devina ca ei. „ Prea multa angoasa!” spun ei. Nu se jeneaza ca sa remarce ca, la patruzeci de ani, parintii sunt „scosi din circuit” sau depasiti, incapabili sa faca sport, sa asculte adevarata muzica sau sa fie mai sensibili la „cauzele importante”.
Acesti parinti sunt „plesniti” peste fata de entuziasmul si cautarea absolutului al adolescentului; îsi dau seama ca idealurile lor s-au tocit odata cu trecerea timpului. Ei observa ca parinti sunt mai putin antrenati în pasiune si lucruri usuratice, prea dominati de constrângeri si teama (de boala, moarte, de a pierde ceea ce au). Au învatat sa cântareasca lucrurile, sa vada reversul medaliei, sa gândeasca înainte de a actiona, sa le fie teama de dorintele lor. Unii adulti îsi dau seama atunci ca au fost infideli lor însisi. Astfel, între cele doua generatii se pot instala amaraciune, agresivitate sau distanta.
Unii parinti refuza sa admita ca odorul lor a crescut nu ca sa-l sâcâie si ca sa abuzeze de puterea lor, ci ca sa încetineasca trecerea timpului „personificata” de copilul lor. Cu cât îl vor trata ca pe un copilas imatur, cu atât timpul va ramâne pe loc si ei se vor simti tineri.
Alti parinti constata intelectual ca adolescentul lor devine un adult, dar nu-l înteleg din punct de vedere emotional. Accepta nevoia lui de autonomie, dar in acelasi timp sufera pentru ca se simt respinsi, apar reprosuri de tipul: „Dupa tot ce am facut pentru tine!”
Relatiile în familie se complica odata cu aparitia, mai mult sau mai putin oficiala, a primelor îndragostiri. Parintii viseaza sa regaseasca nepasarea si atitudinea usuratica a adolescentului…
Iar atunci când adolescentul lor începe sa se întâlneasca cu o fata, retraiesc în felul lor acele emotii trecute. În consecinta, fara sa-si dea seama, pot sa fie in competitie cu el si sa pozeze ca rival. Nu ca sa o seduca pe prietena în locul fiului, (evident nu e ceva sexual), dar tatal ar putea sa faca o reflectie asupra felului in care fiul sau abordeaza aventurile sau sa faca o remarca ofensatoare despre lipsa lui de experienta. Nici mama nu va ramâne mai prejos: o va gasi pe iubita vulgara, stearsa, prost crescuta…din aceasta cauza, din cauza nostalgiei persistente, unele reactii par excese sau de neînteles.
Când un adolescent vrea sa zboare cu propriile sale aripi, parintii nu se pot abtine sa nu se ingrijoreze. Capcanele de care se tem, uneori pe buna dreptate, nu lipsesc deloc: frecventarea unor persoane nepotrivite, alcoolul, tutunul, drogul, sexualitatea, violenta…
Atitudinile parintilor si implicatiile lor in dezvoltarea sex-rolurilor sunt diverse, dar deloc lipsite de importanta. Potrivit cercetarilor facute (Psihologia vietii de cuplu, p.155, 2002) au fost identificate patru tipuri de atitudini parentale în legatura cu începerea vietii sexuale la adolescentii liceeni, si anume:
– dezaprobare (79% în cazul fetelor si 30% în cazul baietilor);
– aprobare (11% în cazul fetelor si 39% în cazul baietilor);
– sustinere (10% în cazul fetelor si 11% în cazul baietilor);
– ignorare (0% în cazul fetelor si 20% în cazul baietilor).
Aceste atitudini au rol de bariere psihologice si sociale pe care familia le interpune între tentatia de a-si începe viata sexuala, în crestere la adolescenti, si autoreglarea responsabila, matura a comportamentului sexual al acestora.
Multi dintre parinti provin din familii în care nu li s-au oferit decât putine informatii (sau nici una) despre schimbarile fizice din adolescenta, despre principiile privind întâlnirile de prietenie cu persoanele de sex opus, sau despre cum sa faca fata presiunii anturajului.
De fapt, majoritatea parintilor de azi provin din generatia care a spus „da” la toate si le vine greu sa-si învete copiii sa spuna ”nu”. Acesti parinti considera ca ar fi ipocriti daca ar proceda astfel, asa ca evita subiectul sau transmit mesaje derutante.
Implicarea parintilor, comunicarea si, mai presus de toate, dragostea, au o influenta pozitiva fantastica asupra deciziilor adolescentilor cu privire la relatii si sex. În educatia sexuala a adolescentilor, sabloanele sunt ineficiente pentru ca nu tin de profilul personalitatii adolescentului – factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa.
Se întâmpla des ca parintii care se înteleg cu copii lor, care “comunica”, sa afle brusc ca fata lor are o viata amoroasa despre care nu stiau nimic. Lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimidate si nevoia crescuta de intimidate a adolescentului fata de acest aspect al vietii lui.
Nu este obligatoriu ca adolescenti sa abordeze subiectul vietii lor sexuale cu parintii. Parintii nu vorbesc în general despre viata lor sexuala cu copii lor – fiecare cu gradina sa secreta. Si asta pentru ca este mai usor sa se vorbesca despre probleme generale decât despre problemele intime. exista parinti care accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa si sexuala, cu conditia sa fie informati despre tot ce se întâmpla. Exista mame care procura pilula pentru fetele lor înainte ca aceasta sa fi pomenit de ea. Uneori, fetele reactioneaza violent la aceast imixtiune în viata lor intima, pentru ca se simt umilite si suporta greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contraceptie fortata, ceea ce poate sa duca la mari riscuri.
Unii parinti sunt linistiti de o relatie amoroasa regulate a copilului lor: el sau ea nu va face prostii, el sau ea îsi organizeaza viata ca sa învete bine si sa fie îndragostita. Altii sunt preocupati de instalarea într-o viata de cuplu, chiar în casa lor, când exista perspectiva unor ani de studii.
Chiar daca parintii înteleg atitudinea adolescentului lor, au putin nostalgia acelui timp când „copilasul” lor le era complice si…. usor de mânuit; când îi admira gratuit si fara conditii. Acum parintii nu mai sunt eroi si parerea lor poate fi discutata, criticata, ba chiar ignorata.
Prin opozitia lui, adolescentul simte ca exista. Gasindu-si propriul loc, devine el însusi, deci neaparat diferit de parintii sai. Aceasta etapa de afirmare de sine se face mai mult sau mai putin lent, în functie de personalitatea fiecaruia si de familia de care încearca adolescentul sa se demarce. Uneori, „ruptura” se limiteaza la o simpla distantare, alteori, la un adevarat razboi deschis: piercing, tatuaje, par vopsit, certuri, mici delicte, orice lucru care sa exprime revolta si sa-l faca remarcat, unic.
Unii parinti, prea autoritari sau dimpotriva prea protectori, nu faciliteaza deloc lucrurile. Intervenind prea mult in viata copilului lor, ii provoaca o lipsa de încredere, care va sta la originea dificultatilor relationare.
Multi adolescenti refuza sa semene cu parinti lor sau sa devina ca ei. „ Prea multa angoasa!” spun ei. Nu se jeneaza ca sa remarce ca, la patruzeci de ani, parintii sunt „scosi din circuit” sau depasiti, incapabili sa faca sport, sa asculte adevarata muzica sau sa fie mai sensibili la „cauzele importante”.
Acesti parinti sunt „plesniti” peste fata de entuziasmul si cautarea absolutului al adolescentului; îsi dau seama ca idealurile lor s-au tocit odata cu trecerea timpului. Ei observa ca parinti sunt mai putin antrenati în pasiune si lucruri usuratice, prea dominati de constrângeri si teama (de boala, moarte, de a pierde ceea ce au). Au învatat sa cântareasca lucrurile, sa vada reversul medaliei, sa gândeasca înainte de a actiona, sa le fie teama de dorintele lor. Unii adulti îsi dau seama atunci ca au fost infideli lor însisi. Astfel, între cele doua generatii se pot instala amaraciune, agresivitate sau distanta.
Unii parinti refuza sa admita ca odorul lor a crescut nu ca sa-l sâcâie si ca sa abuzeze de puterea lor, ci ca sa încetineasca trecerea timpului „personificata” de copilul lor. Cu cât îl vor trata ca pe un copilas imatur, cu atât timpul va ramâne pe loc si ei se vor simti tineri.
Alti parinti constata intelectual ca adolescentul lor devine un adult, dar nu-l înteleg din punct de vedere emotional. Accepta nevoia lui de autonomie, dar in acelasi timp sufera pentru ca se simt respinsi, apar reprosuri de tipul: „Dupa tot ce am facut pentru tine!”
Relatiile în familie se complica odata cu aparitia, mai mult sau mai putin oficiala, a primelor îndragostiri. Parintii viseaza sa regaseasca nepasarea si atitudinea usuratica a adolescentului…
Iar atunci când adolescentul lor începe sa se întâlneasca cu o fata, retraiesc în felul lor acele emotii trecute. În consecinta, fara sa-si dea seama, pot sa fie in competitie cu el si sa pozeze ca rival. Nu ca sa o seduca pe prietena în locul fiului, (evident nu e ceva sexual), dar tatal ar putea sa faca o reflectie asupra felului in care fiul sau abordeaza aventurile sau sa faca o remarca ofensatoare despre lipsa lui de experienta. Nici mama nu va ramâne mai prejos: o va gasi pe iubita vulgara, stearsa, prost crescuta…din aceasta cauza, din cauza nostalgiei persistente, unele reactii par excese sau de neînteles.
Când un adolescent vrea sa zboare cu propriile sale aripi, parintii nu se pot abtine sa nu se ingrijoreze. Capcanele de care se tem, uneori pe buna dreptate, nu lipsesc deloc: frecventarea unor persoane nepotrivite, alcoolul, tutunul, drogul, sexualitatea, violenta…
Atitudinile parintilor si implicatiile lor in dezvoltarea sex-rolurilor sunt diverse, dar deloc lipsite de importanta. Potrivit cercetarilor facute (Psihologia vietii de cuplu, p.155, 2002) au fost identificate patru tipuri de atitudini parentale în legatura cu începerea vietii sexuale la adolescentii liceeni, si anume:
– dezaprobare (79% în cazul fetelor si 30% în cazul baietilor);
– aprobare (11% în cazul fetelor si 39% în cazul baietilor);
– sustinere (10% în cazul fetelor si 11% în cazul baietilor);
– ignorare (0% în cazul fetelor si 20% în cazul baietilor).
Aceste atitudini au rol de bariere psihologice si sociale pe care familia le interpune între tentatia de a-si începe viata sexuala, în crestere la adolescenti, si autoreglarea responsabila, matura a comportamentului sexual al acestora.
Psihosexolog Jeni Chiriac
