Interviul in consilierea individuala

Brammer şi Macdonald descriu foarte cuprinzător esenţa consilierii individuale, care ar presupune doi paşi: crearea legăturii client-consilier şi facilitarea schimbării (a acţiunii pozitive), totul într-un context caracterizat de o alianţă de lucru (work alliance). Autorii îşi expun punctul de vedere într-o lucrare devenită de bază pentru toţi consilierii care îşi doresc să devină practicieni eficienţi: “The Helping Relationship, Process and Skills”, aflată în 1996 la cea de-a şasea ediţie. Aici sunt expuse condiţiile atingerii unui nivel de relaţie interpersonală care ar permite facilitarea schimbării şi dezvoltării: consilierul trebuie să îşi pună în aplicare însuşiri personale speciale şi să manifeste o serie de atitudini adecvate, în timp ce clientul răspunde cu încredere şi cu disponibilitate (vezi figura). Autorii numesc relaţia de consiliere helping relationship, relaţie de suport. Practic, în procesul de consiliere individuală, un moment de maximă importanţă este cel al colectării informaţiilor de la client.
Interviul de început de relaţie (numit şi intake interview) este prezentat de Hackney şi Cormier ca un element crucial pentru atingerea unui nivel dezirabil de eficienţă în relaţia de consiliere. Prezentat şi descris atât ca moment de iniţiere a schimbului de informaţii consilier-client, cât şi ca o metodă de assessment, intake interviul (numit şi history interview,  interviul de anamneză) este diferit de celelalte discuţii dintre client şi consilier şi presupune colectarea informaţiilor referitoare la datele generale de identificare ale clientului, stil de viaţă, probleme actuale, istoria personală şi de familie, recomandări etc:
Având în vedere faptul că intake-interviul este, aşa cum am spus, diferit de celelalte discuţii purtate în procesul de consiliere, clientul trebuie prevenit în câteva cuvinte şi trebuie evitat jargonul profesional. Informaţiile obţinute aici vor fi de mare folos în completarea fişei de observaţie a consilierului, pentru fiecare client în parte. Această schemă de interviu poate fi cu uşurinţă adaptată şi pentru activitatea de consiliere şcolară.
În cadrul relaţiei care se stabileşte, consilierul şi clientul nu trebuie să uite nici un moment că sunt doi parteneri angajaţi într-un efort comun de dezvoltare, caracterizat de scopuri individuale, dar şi de obiective comune:
Scopurile consilierului:
–         conturarea unei atmosfere de lucru destinsă, confortabilă şi a unei relaţii pozitive;
–         explicarea amanunţită a procesului de consiliere şi fixarea unor reguli comune cu clientul;
–         asigurarea confidenţialităţii;
–         facilitarea comunicării;
–         cultivarea încrederii clientului, menţinerea acesteia pe tot parcursul relaţiei;
–         identificarea nevoilor de consiliere ale clientului;
–         iniţierea unei strategii de evaluare a nevoilor de consiliere;
–         proiectarea (împreună cu clientul) a unui plan de acţiune.
Scopurile clientului:
–         încercarea de a întelege procesul de consiliere şi implicaţiile şi regulile sale;
–         sinceritatea absolută în ceea ce priveşte motivele pentru care a apelat la consiliere, sentimentele şi trăiriele sale;
–         cooperarea strânsă cu consilierul în procesul de evaluare a nevoilor de consiliere şi a potenţialităţilor proprii;
–         asumarea unei responsabilităţi personale în ceea ce priveşte implicarea în procesul de consiliere.
În final, putem aprecia că importanţa relaţiei individuale de consiliere este una majoră în profesiunea de consilier. Formatorii consilierilor sunt cu toţii de acord că experienţa în consilierea individuală reprezintă un stagiu necesar pentru etapa următoare, practica în consilierea de grup. De fapt, toate celelalte roluri ale consilierului (consultanţă, training, dezvoltare organizaţională) se bazează pe abilităţi de comunicare şi de sprijin pe care un consilier nu le poate exersa într-un alt cadru decât acela al consilierii individuale.