Infidelitatea in cuplu

Infidelitatea adesea este efectul neintelegerilor maritale, nu cauza acestora. Exista si situatii in care partenerul sau partenera nu pot fi fideli chiar daca iubesc. Insa adesea, ei cauta in exterior, in afara cuplului ceva ce lipseste in interior. De multe ori lucruri simple, la indemana: intelegere, sentimentul ca este valorizat, ascultat, apreciat… din nevoia de a simti se dorita, curtata, importanta, din nevoia de a trezi pasiune sau de a gasi pasiune… Acestea sunt doar cateva. Ele sunt nevoi ce se cer satisfacute. Lipsa de receptivitate dintre parteneri, lipsa unui limbaj comun prin care aceste nevoi sa fie intelese, ignorarea… sunt motive ce atrag infidelitatea. Uneori chiar absenta disponibilitatii celuilalt partener de a satisface aceste nevoi constituie un aspect favorizant. Un exemplu ar fi satisfacerea fanteziilor sexuale. Astfel este suficient ca unul dintre parteneri sa rada sau sa condamne o incercare de punere in practica a unei fantezii sau simpla incercare de comunicare a acesteia, ca celalalt sa se simta refuzat, pervers si sa refuze alta data sa mai comunice ceva important lui in intimitatea cuplului. De fapt, el nici nu mai simte ca aceasta intimitate exista odata ce nu se mai simte confortabil cu partenerul de cuplu.
Esti intr-o relatie de mai mult timp, o iubesti, dar parca uneori ai vrea si “un fel doi”… relatia extraconjugala… ca o evadare, un impuls, ca ceva mai presus decat tine. Si se intampla…
Unii o fac si nu se intreba nimic, este dreptul lor castigat prin faptul ca sunt barbati si pentru ca asta fac barbatii. Pentru ei este un modus vivendi, iar pentru partenerele lor, un aspect in fata caruia ar trebui sa se resemneze si sa-l accepte ca facand parte din viata lor de cuplu. Altii se “reintorc” in cuplu, spasiti, cu teama de a nu se afla vreodata ce au facut, jurandu-si ca nu o vor mai face niciodata… sentimentul de vinovatie, pacatul de a fi savarsit o indiscretie… acestea sunt doar cateva dintre sutele de mii de ganduri ce le trec prin minte in acele momente. Ideea conform careia daca a facut-o o data, o va face si a doua oara poate fi valabila si se afla intr-un raport de directa proportionalitate cu “rezolvarile” interioare din urma travaliului intern de dupa prima escapada. Importanta circumstantelor atenuante care il determina sau o determina sa insele din nou. Intrebare: Este cineva vinovat cand unul dintre parteneri inseala? Raspunsul vine eliberator si justicativ pentru multi: Intotdeauna celalalt!!
Unii depasesc rezistentele interioare si sentimentul de vinovatie si dau curs mai usor imboldului de a-si demonstra ca “inca mai sunt barbati atractivi”, “gresind” si a doua oara si a treia etc. Ceilalti isi reproseaza indiscretia, purtand acest secret “murdar” o viata intreaga poate, consumati de sentimentul vinovatiei. Unele persoane privesc escapadele extraconjugale ca pe o libertate asumata sau razbunare, ca pe un raspuns la neglijarea, indiferenta partenerului. O forma de contracarare a acestei stari de vinovatie poate fi concentrarea asupra partenerei, cu riscul aparitiei sentimentului de gelozie ca revers al propriei tradari, o alta este refugierea in munca, alcool etc. O rezolvare des aleasa este recunoasterea in fata partenerei in cazul in care barbatul considera acest lucru ca singura sa forma de eliberare… o alegere de moment destul de costisitoare… ambii parteneri ar fi recomandat sa fie pregatiti sufleteste pentru infruntarea unor astfel de adevaruri… o alta solutie este de a apela la o consiliere in vederea gasirii unor solutii acceptabile sau la psihoterapie in functie de caz si nevoie.
In cazul unei confruntari, ei vor fi nevoiti sa-si reanalizeze propriile sentimente, sa reevalueze relatia, sa faca “fata” reprosurilor partenerei, increderii tradate, sa reconstruiasca relatia impreuna sau sa faca fata despartirii si ulterior, singuratatii.
Partenerele, in momentul confruntarii, se simt tradate, umilite; sunt furioase, ranite. Ele reproseaza, se resemneaza, santajeaza emotional sau pot plati cu aceeasi moneda.
Recastigarea increderii partenerului..partenerei este un lucru posibil, insa nu fara efort, sacrificii personale… nu este usor dar cand este vorba de iubire si dorinta de a ramane impreuna, ambii parteneri gasesc puterea de a o lua de la capat. Important este sa fiti sinceri in primul rand fata de voi insiva, sa constientizati cand va agatati de celalalt din tendinta de a il pedepsi, condamna sau doar din moftul de a il insela la randul vostru si, uneori, cu scopul de a il parasi odata recastigat. Nu insa inainte de a face unele schimbari, de a afla raspunsuri comune pentru problemele interne ale cuplului: lipsa unei comunicari eficiente, reale; regasirea atractiei sexuale, redescoperirea celui de langa tine etc. Teama de singuratate: “Mai bine singuratate in doi decat de unul singur!” ” Fac orice ca sa scap/ ca sa ma ierti/ sa nu ma parasesti!!” – pot fi doar cateva din capcanele in care poti sa cazi in incercarea de a mai salva ceva din ce a fost sau ce va fi. Este de preferat sa prevenim, sa constientizam astfel de posibile capcane. Consilierea, psihoterapia, prin consilier sau psihoterapeut, ne poate ghida acest efort de recladire, ne poate sprijini acest nou inceput: premisele unei relatii de cuplu ecologice, te poate ajuta sa constientizezi si sa recladesti in primul rand in tine si mai apoi in relatia de cuplu.