Despre adolescenti, pentru parinti

Precizări utile pentru comunicarea părinţilor cu adolescenţii
1. Nu există o reţetă sigură care garantează succesul strategiilor de abordare a adolescentului. Orice strategie alegeţi, aceasta trebuie adaptată la stilul dumneavoastră de interacţiune şi, mai ales, este dependentă de maniera în care aţi dezvoltat relaţia cu adolescentul până în acel moment.
2. Strategiile de comunicare depind, de asemenea, de temperamentul adolescentului şi de abilitatea acestuia de comunicare, de încrederea pe care o are în dumneavoastră etc.
3. Este important să acceptaţi faptul că uneori este dificil să ajungeţi la cea mai bună soluţie în ceea ce priveşte relaţia cu adolescentul, dar acest lucru nu înseamnă faptul că nu sunteţi un părinte bun.
4. Amintiţi-vă că adolescenţa este o perioadă tipică de dezvoltare şi că, la fel ca oricare altă etapă, are provocările ei. Gândiţi-vă la propria adolescenţă şi la faptul că aţi trecut prin această etapă şi aţi devenit adult de succes.
5. Normalizaţi-vă aşteptările cu privire la adolescent. Evitaţi să proiectaţi dorinţele dumneavoastră asupra acestora. Este important să vă amintiţi că adolescentul are propriile dorinţe şi nevoi şi este în regulă să fie diferite de ale dumneavoastră.
6. Evaluaţi-vă periodic gândurile cu privire la o anumită situaţie. De multe ori gândurile inflexibile pe care le avem despre ce trebuie cu necesitate să facă ceilalţi, ne împiedică să găsim soluţii. De exemplu, atunci când vă gândiţi ce e bine şi ce nu e bine să facă adolescentul, întrebaţi-vă pe ce se bazează ceea ce gândiţi, este corect şi este adevărat în toate situaţiile?
7. Fiţi conştienţi de faptul că de multe ori modelul de părinţi pe care l-am avut ne influenţează gândurile, atitudinile şi comportamentele faţă de proprii copii, inconştient. Sursa:UNICEF
#echilibru in dezechilibru

Leave a Reply