De Ziua indragostitilor

Poate ca avem dreptate, poate ca nu sa ne dorim vesnicia cand vorbim de povestile de iubire… si spun acest lucru pentru ca in viata rar pot exista certitudini “sigure”. Chiar si noi ne putem autodezice sau schimba si prin urmare, singura certitudine care ne ramane este doar aici si acum.

Fireste ca marele avantaj este ca Dumnezeu, lumea, psihismul nostru, universul…oricare ar fi acea forta suprema pentru fiecare dintre noi, ne ofera o unica si speciala sansa si anume aceea de a ne  construi clipa urmatoare, oferindu-ne astfel oportunitatea de a ne construi “certitudinea unui viitor apropiat.”
Nu pot spune ca o parte din semnele noastre de intrebare sau nesinguranta nu ar fi justificate, ele sunt firesti pentru ca ne ajuta sa luptam, sa ramanem alerti, sa simtim fiecare clipa si sa o traim ca si cum ar fi ultima!

In povestile de iubire pot exista multe scenarii ce antreneaza nevoi, trebuinte, emotii, frustrari, temeri, complexe, certitudini relative etc. Este si firesc!

Sunt oameni care isi pot incheia socotelile inainte de a se apuca de un nou drum, de o noua alta poveste de dragoste. Din pacate nu toata lumea este la fel. Adesea, din diverse motive – imaturitate emotional afectiva, negare, fuga de suferinta, teama de esec, slaba rezistenta la frustrare etc , exista si persoane care isi pun in standby anumite episoade din viata lor… si aici ma efer la acele particele ramase in coada de peste din viata noastra sentimentala!

Uneori tocmai din teama de a nu suferi sau a prelungi o agonie la nesfarsit sau poate chiar din nevoia de a regasi resursele necesare unei porniri de pe loc, lucrurile pot ramane in standby.

Are o mai putina importanta daca este corect sau nu, ramane fiecare dintre noi sa decidem pentru noi insine acest lucru, insa cand o poveste ramane atarnata undeva in inconstientul nostru, cand un anumit segment, o anumita poveste de iubire este lasata in stanby, inseamna ca undeva acolo, in interiorul nostru,  ramanem blocati, tributari unor sentimente, resentimente, frustrari, frici sau chiar tributari fata de obiectul trecut al iubirii noastre (daca noi insine l-am investit cu acea putere). Dar acest lucru este departe de a insuma certitudinea ca lucrurile odata ramase astfel, ele pot fi reinnodate sau ca apartin unui prezent continuu…

Sunt lucruri care s-au dus, care pot ramane ancorate in amintiri, poate si frumoase, dar totusi amintiri ce apartin unui trecut, poate demult apus, dar care, datorita stanby-ului in care au fost lasate, sa atarne, sa ne impiedice sa ne daruim cu adevarat prezentului pe care il traim. Acest lucru poate fi resimtit ca o apasare, ca o tristete sau cumul de puncte de suspensie care te opresc parca sa razi si sa te bucuri de iubire cu toata fiinta ta…pentru ca undeva acolo exista un gust amar sau o persoana care revine in mintea ta, in vise.
POATE! Si totusi iubirea exista si ne poate umple de exaltarea fericirii in doi cu conditia ca noi insine sa ne permitem si sa permitem acest lucru!

Ceea ce iti pot spune tie, cititorule, este sa lasi trecutul si temerile, sa lasi viitorul in grija clipei urmatoare si sa traiesti prezentul, acum si aici, cu forta si plenar! Iubirea exista, insa ea se contruieste si reconstruieste in fiecare zi. Ea este intr-adevar fireasca pana la un anumit moment, dupa care necesita atentia ta – tema de lucru personal.