Consilierea in situatia de criza avort

De exemplu, experienta unei femei care, dupa o despartire nu tocmai ecologica ei, constata ca este insarcinata? Si-ar dori sa pastreze sarcina, dar nu are un venit constant, cu o familie care sa o sprijine daca pastreaza copilul, cu un fost partener care nu vrea sa-si asume responsabilitatea paternala…..un scenariu sumbru ti se perinda in fata ochilor….inima bate cu putere…poate prea repede…ochii ti se incetoseaza….din jur auzi glasuri spunandu-ti : “Nu ai de ales, trebuie sa faci avort!”…”De unde stiu eu ca este al meu?!”….”Daca ti-a placut…., acum taci si sufera!” etc. si oarecum si propria vocea care iti spune ca intr-un fel nu ai de ales, ca in ciuda faptului ca iubesti acea viata care se naste in tine, tu esti cea care trebuie sa ii “renege” dreptul de a se naste.

Sentimentul de vina….. ce ar trebui sa faca?…

Sa accepte ca “este” sau ” a fost in stare” sa faca acest gest; daca ar fi sa-mi amintesc de unul dintre crezurile interioare ale unei foste paciente care alimenta sentimentul de vinovatie (ajunsese sa se urasca din acest motiv: sa crezi despre sine ca esti o criminala, ca ai luat o viata nevinovata….este o stare sufleteasca si sunt niste acuze greu de suportat de una singura, mai ales cand tu esti cea care te acuzi).

Usor de spus, greu de facut. Cine a spus ca este usor? Insa ne este util sa stim ca este posibil! Ca lucrurile au o rezolvare si ca este important sa ne acordam timp de vindecare!

Sa aiba rabdare cu ea si cu cei din jur!

Sa se ierte pe sine!

Iertarea este primul pas spre impacare, spre liniste sufleteasca!

Tocmai aceasta disonanta intre afectiv si rational poate mentine viu sentimentul de vina. “Cand sufletul iti este greu si te apasa cand iei o astfel de decizie…te doare luarea unei astfel de hotarari si te urmareste o viata acesta senzatie  de greutate sufleteasca”, dupa cum spunea o pacienta.

Durerea, sentimentul de vinovatie vor fi prezente mai mereu, indiferent de cat de “pregatita”  te simti ca esti sau ca ai fost…permanenta acestor stari…durata lor in timp este cea care difera insa.

Este de preferat ca femeia care tocmai a avut un avort, sa “inteleaga” actul in sine, sa si-l explice subiectiv, afectiv, nu numai rational…aceasta este forma prin care poate fata sentimentului de vina pana in momentul in care va aparea sentimentul impacarii cu sine. Totusi post- avort este prea tarziu pentru a mai face ceva pentru acel fetus, si oarecum tarziu si fata de ex-potentiala mama, deoarece social si uman vorbind,  este de preferat ca nici o femeie sa fie nevoita sa treaca printr-o astfel de experienta in viata ei decat daca se impune din ratiuni medicale.