Refugierea în muncă

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Tabel Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;}

Refugierea în muncă sau cu alte cuvinte, activismul din noi sau setea inexplicabilă de acţiune

Ştiinţific vorbind, putem spune că prin activism înţelegem gestionarea  conflictelor  psihice  sau  a  situaţiilor  traumatice  externe  prin  recurgerea  la  acţiune, în  locul  reflecţiei  sau  al  trăirii  emoţiilor si implicit, a sentimentelor noastre. Cu alte cuvinte, prin activism înţelegem refugierea în muncă, sarcini, activităţi diverse pentru a ne umple mintea de alte lucruri sau alte griji decât problemele care cu adevărat ne supăra.

Atunci  când  activismul  maschează  o  pasivitate  subiacentă  sau  chiar  o  stare depresivă,  el  poate  fi  considerat  ca o  reacţie  apărare ce se manifestă  prin  refuzul  unui  segment  de  realitate  care la momentul acum şi aici este intolerabil pentru tine. În  faţa refuzului  pierderii,  reacţia de apărare  poate  căpăta  o  nuanţă  activă (agitaţie chiar),  opunându-se  astfel  reparaţiei. Apare astfel blocajul. Aparent tu eşti OK, dar de fapt nu faci decât să fugi, să fugi de sentimentele tale, găsindu-ti preocupări, refugii, compensări neconstructive pe termen lung, dar de mare ajutor pe termen scurt pentru a face faţă unei stări de şoc sau unei depresii neasumate.

Altruismul  se  îmbină  deseori  cu  activismul. De exemplu, o persoană căreia îi  place  la  nebunie  să  pună  la  cale  căsătoria  altora  şi care primeşte  o  sumedenie  de  confidenţe amoroase, adesea va avea propria viata in standby, însă nu va resimţi lipsa vreunei vieţi personale prea mult datorită implicării totale în viaţa celorlalţi. Putem observa  că  acest  altruism  activ (sau  activism  altruist) se  sprijină  pe alte două  modalităţi  defensive: proiecţia  şi  identificarea,  ştiut  fiind  că  identificarea  cu  salvatorul  participă  la  construirea  identităţii  unui  individ  care  se  dedică  îngrijirii  celorlalţi, însă un salvator în aşteptarea inconştienta a propriului salvator.

Însă ce se întâmpla când foloseşti o acţiune pentru a compensa o emoţie negativa?

Simplu!

Pot apărea tot felul de dependenţe de genul: a  nu  putea  să  nu  bei,  a  nu  putea  să  nu  te  droghezi, a  nu  putea  să  nu  mănânci etc. Un alt fenomen  răspândit poate fi uneori resimţit la decesul  unei  fiinţe  sau pierderea  unui  obiect si anume o semnificativa creştere  a  libidoului cu dorinţa imperioasa de descărcare a tensiunii sexuale acumulate. Tot acest întreg mecanism poate fi adesea întreţinut de puternice sentimente de  culpabilitate  şi  ruşine. Se manifestă astfel funcţia  defensivă  a  acţiunii  ca  luptă  împotriva  angoasei  şi modalitate de scurtcircuitare  a  gândirii.

Ce îţi rămane de făcut? Este bine să îţi acorzi timp însă nu la nesfarşit, astfel ca după ce ne refugiem în acţiune este de preferat să ne trezim la realitate şi să reîncepem să trăim în prezent, făcand faţă emoţiilor, angoaselor sau durerii întrucat ce a fost mai greu a trecut. Amanarea la nesfarşit nu face decat să îngreuneze situaţia şi mai mult. Pune piciorul in prag dezvoltand comportamente alternative conduitelor neconstructive şi schimbarea va putea avea loc.