Alienarea parentala – forma de abuz emotional sever

Cu multumiri d-nului judecator Cristi Danilet

Datorita faptului ca dorim sa punem capat trecutului si dorim sa luam distanta de cel sau cea care ne-a ranit, incercam sa minimizam la maximum contactul cu acea persoana. Ori de cate ori suna sau incearca sa comunice in vreun fel, vocea si prezenta/vecinatatea pentru unii dintre noi devin chinuitoare, chiar agonizante si dorim sa nu mai existe, sa dispara persoana respectiva, chiar daca rational stim ca acest lucru este mai putin posibil. Constient sau nu, premeditat sau nu, in calitatea de parinte rezident sau nonrezident, in calitatea si dreptul unora de mama sau tata, incepem sa vorbim urat despre cealalta persoana direct copilului sau indirect, expunand copilul la o constanta campanie denigrare a parintelui absent; in prezenta copilului, incepem sa ne plangem de cat de mult rau ne-a facut sau ne face persoana respectiva sau de cat de nedreapta a fost cu noi si copilul etc. Acestea sunt momentele in care, intentionat sau nu, ii transmitem copilului ca trebuie sa aleaga intre unul si celalalt dintre parinti. Acestea sunt momentele in care copii nostrii ne devin confesori, salvatori, aliati in planurile noastre. Acestea sunt momentele in care apare fenomenul de alienare parentala, cand copilul ajunge isi denigreze si sa isi respinga propriul parinte fara a aduce argumente specifice capacitatii sale de intelegere si reprezentare, ci “citate” din discursul parintelui sau persoanelor. A pune sa aleaga un copil intre mama si tata, in termeni gravi, autoritari, categorici de genul “tu cu cine tii/esti” inseamna adesea a il forta pe copil spre a alege intre mana lui dreapta si stanga pe care sa o pastreze. A face afirmaţii care induc copilului teamă, neplăcere sau îl fac să critice părintele înstrăinat, a avea o serie de comportamente menite de a îndepărta părintele din viaţa copilului, inseamna a incerca sa “ucizi” nevoia naturala a copilului de ambii parinti. Astfel cultivi la copilul tau sau insamantezi in copilul tau conflictul de loialitate, scindarea, disocierea de ceea ce isi doreste si are nevoie cu adevarat. Copilul, in astfel de contexte, se simte obligat sa isi salveze si sa isi protejeze unul dintre parinti in defavoarea celuilalt, trecand sau ignorand ceea ce isi doreste pentru el. Daca ati intreba un specialist ce si-ar dori un copil in astfel de momente daca ar putea sa aleaga cu adevarat, v-ar spune ca un copil isi doreste in primul rand ca acel divort, acea separare sa nu fi existat, ca “mami si tati sa fie impreuna”, “sa fie din nou ca inainte”. In al doilea rand si-ar dori sa nu mai existe conflict, sa nu mai existe cearta si totul sa fie bine, “imi doresc ca mami si tati sa se inteleaga”. Iar in al treilea rand, un copil isi doreste din nou o familie (“aceeasi sau alta, dar o familie in care sa fim fericiti”).