Cine este de vina cand relatia se destrama?
Intr-o relatie de cuplu adesea, daca este vreo vina, este undeva la mijloc si asta am mai scris si alta data. Ce ar insemna asta? Cand suntem sub povara propriei suferinte si nefericiri, adesea apar cateva efecte secundare ce ne influenteaza si perspectiva asupra propriei persoane, dar mai ales a viitorului “impreuna cu partenerul care ne-a tradat”.
Prea multa centrare pe propria persoana…Expectante crescute fata de celalalt…Etc. In astfel de momente multe lucruri apar condamnabile, intunecate, incarcate de pesimism si durere. Ceea ce este si firesc, insa este foarte important sa nu uitam ca in acelasi timp, depinde de noi acel “inainte” sau “de acum incolo”. De exemplu, expectantele crecute fata de partener ne pot condamna la a nu face mai nimic, daca si celalalt nu face ceva in acel sens dorit de noi si apare inertia, apatia, depresia.
Undeva candva s-a intamplat, din varii motive, sa va refuzati sotul. Acest refuz adesea pentru barbati inseamna respingere, excludere, esec. Si adesea este resimtit ca efect castrator. Ca si efecte secundare, se pot intampla multe, dar mai ales in timp. Astfel apar urmatoarele consecinte: diminuarea dorintei sexuale, celalalt se distanteaza, distanta astfel aparuta, sunteaza comunicarea etc. Si asa cuplul se transforma in doi straini.
Incercarile de a comunica…multe femei spun adesea: <ca de la ultima discutie “serioasa”, sotul pare mai distant>. Este posibil. De ce?
Depinde cum a decurs discutia. Daca a fost un sir interminabil de: “tu intotdeauna”, “mereu faci asa”, “nu ma ajuti” etc, atunci din start, pot spune ca cel sau cea care a vorbit, nu a fost ascultat(-a), datorita dopurilor psihologice “instalate” de lista de reprosuri a interlocutorului la adresa dvs.
Important intr-o relatie de cuplu este sa comunicam autentic si din timp, despre teme precum: comunicarea lucrurilor care (ne) deranjeaza sau ne afecteaza relatia cu celalalt sau cu noi insine. Comunicarea este departe de a insemna- impunerea (dictarea) de solutii. Cand se identifica la celalalt un comportament sau o atitudine care ne afecteaza, este de preferat sa comunicam acest lucru facand paralela intre comportament si ecoul acelui comportament sau atitudini asupra propriei noastre persoane (“Cand te intorci seara cu spatele, ma simt ca si cum nu as exista si ca si cum nu sunt importanta pentru tine si acest lucru ma doare. Am nevoie sa ma tii in brate.”). Insa este contraindicat adesea sa prescriem si solutii la comportamente sau atitudini care nu ne apartin, celalalt se poate simti invadat, lezat, acuzat pe nedrept, mai ales cand comportamentul de care este acuzat il are in mod inconstient sau fara sa-si fi pus problema implicatiilor sau consecintelor faptelor lui. Suna a scuza, insa este departe de a fi o scuza. Este mai mult o delimitare de granite. Adesea noi cadem in patima presupunerilor, punand in carca celuilalt multe atitidini, intentii de care celalalt nu se face vinovat sau pe care ajunge niciodata sa le cunoasca pentru ca raman”proprii nostri demoni”. Acesti demoni adesea ne chinuiesc si ne determina sa aratam fata de celalalt nervi, atitudini de repros, agresivitate. Celalalt incearca sa “le rezolve”, dar nestiind care este cauza, care ii este “vina”, de multe ori nu reuseste sa “indrepte” nedreptatile si se retrage sau raspunde si el agresiv, la randul lui. Astfel se intaleaza cercul vicios al cosmarului in relatia de cuplu!
Solutii exista si niciodata nu e prea tarziu, atata timp cat nu uitam ca acestea se negociaza impreuna cu celalalt si nu se impun. In cazul unei impuneri apare riscul intrarii in opozitie sau conflict direct sau indirect, explicit sau implicit.
Legat de ascultarea activa, din pacate nu consta doar in a-l asculta pe celalalt fara sa il intrerupi, ci consta si intr-o reformulare a celor spuse de cel care va comunica acele lucruri importante pentru el. Apoi se impune si darea unui feedback, care este departe de a fi un sir de “reprosuri” neconstructive. Reformularea celor spuse de interlocutor, cat si feedback-ul ne ajuta sa “stim” ca suntem pe aceeasi lungime de unda cand ne comunicam ceva. Astfel si partenerul se simte ascultat, iar noi avem posibilitatea de a vorbi despre ceea ce simtitm in legatura cu cele spuse.
Cu siguranta au existat in viata d-voastra momente in care erati angajat(-a) intr-un dialog pe o tema comuna cu un interlocutor, cand vi s-a intamplat, in ciuda faptului ca tema va era cunoscuta, sa nu reusiti sa ajungeti la un punct comun pe marginea subiectului tocmai datorita faptului ca se intampla sa aveti puncte de referinta diferite si implicit o pozitie diferita de a celuilalt.
Reintorcandu-ma la discutia noastra, este important sa il asculti, sa-i permiti celuilalt sa comunice tot ceea ce acesta are nevoie sa comunice, creand un cadru propice comunicarii, in acelasi timp fiind aproape obligatoriu sa te asiguri ca ai si inteles ceea ce acea persoana a vrut sa transmita. Asta faci prin feedback si reformulare (parafrazare). “Eu am inteles din ceea ce mi-ai spus, ca eu procedand asa, te fac sa te simti … pt ca ….” Aceasta reformulare este adesea de dorit sa fie nu o reproducere cuvant cu cuvant a spuselor celuilalt, ci o transpunere in proprile cuvinte a celui ce pana atunci ascultase. “tu spui…am inteles corect?” etc.
Enervarea din timpul sau in urma discutiilor cu partenerul poate fi tocmai feedback-ul pe care vi-l da propria persoana vis a vis de faptul ca nu reusiti “sa-l convingeti” sa faca precum spuneti sau sugerati autoritar dumneavoastra. Adesea noi interpretam aceasta stare cu credinta: “Am avut dreptate!”. In astfel de momente, comunicarea pare mai mult a fi o lupta decat un parteneriat. O lupta in care cel mai vinovat vi se pare a fi “mereu” celalalt, adica partenerul. Initiativa si anumite solutii tin si de partener in egala masura, este vorba de acele aspecte ce tin strict de dansul. Tema personala pentru cititor: “Analiza-ti de ce discutiile degenereaza adesea spre discutii aprinse. De unde se aprine flacara?”
Prea multa centrare pe propria persoana…Expectante crescute fata de celalalt…Etc. In astfel de momente multe lucruri apar condamnabile, intunecate, incarcate de pesimism si durere. Ceea ce este si firesc, insa este foarte important sa nu uitam ca in acelasi timp, depinde de noi acel “inainte” sau “de acum incolo”. De exemplu, expectantele crecute fata de partener ne pot condamna la a nu face mai nimic, daca si celalalt nu face ceva in acel sens dorit de noi si apare inertia, apatia, depresia.
Undeva candva s-a intamplat, din varii motive, sa va refuzati sotul. Acest refuz adesea pentru barbati inseamna respingere, excludere, esec. Si adesea este resimtit ca efect castrator. Ca si efecte secundare, se pot intampla multe, dar mai ales in timp. Astfel apar urmatoarele consecinte: diminuarea dorintei sexuale, celalalt se distanteaza, distanta astfel aparuta, sunteaza comunicarea etc. Si asa cuplul se transforma in doi straini.
Incercarile de a comunica…multe femei spun adesea: <ca de la ultima discutie “serioasa”, sotul pare mai distant>. Este posibil. De ce?
Depinde cum a decurs discutia. Daca a fost un sir interminabil de: “tu intotdeauna”, “mereu faci asa”, “nu ma ajuti” etc, atunci din start, pot spune ca cel sau cea care a vorbit, nu a fost ascultat(-a), datorita dopurilor psihologice “instalate” de lista de reprosuri a interlocutorului la adresa dvs.
Important intr-o relatie de cuplu este sa comunicam autentic si din timp, despre teme precum: comunicarea lucrurilor care (ne) deranjeaza sau ne afecteaza relatia cu celalalt sau cu noi insine. Comunicarea este departe de a insemna- impunerea (dictarea) de solutii. Cand se identifica la celalalt un comportament sau o atitudine care ne afecteaza, este de preferat sa comunicam acest lucru facand paralela intre comportament si ecoul acelui comportament sau atitudini asupra propriei noastre persoane (“Cand te intorci seara cu spatele, ma simt ca si cum nu as exista si ca si cum nu sunt importanta pentru tine si acest lucru ma doare. Am nevoie sa ma tii in brate.”). Insa este contraindicat adesea sa prescriem si solutii la comportamente sau atitudini care nu ne apartin, celalalt se poate simti invadat, lezat, acuzat pe nedrept, mai ales cand comportamentul de care este acuzat il are in mod inconstient sau fara sa-si fi pus problema implicatiilor sau consecintelor faptelor lui. Suna a scuza, insa este departe de a fi o scuza. Este mai mult o delimitare de granite. Adesea noi cadem in patima presupunerilor, punand in carca celuilalt multe atitidini, intentii de care celalalt nu se face vinovat sau pe care ajunge niciodata sa le cunoasca pentru ca raman”proprii nostri demoni”. Acesti demoni adesea ne chinuiesc si ne determina sa aratam fata de celalalt nervi, atitudini de repros, agresivitate. Celalalt incearca sa “le rezolve”, dar nestiind care este cauza, care ii este “vina”, de multe ori nu reuseste sa “indrepte” nedreptatile si se retrage sau raspunde si el agresiv, la randul lui. Astfel se intaleaza cercul vicios al cosmarului in relatia de cuplu!
Solutii exista si niciodata nu e prea tarziu, atata timp cat nu uitam ca acestea se negociaza impreuna cu celalalt si nu se impun. In cazul unei impuneri apare riscul intrarii in opozitie sau conflict direct sau indirect, explicit sau implicit.
Legat de ascultarea activa, din pacate nu consta doar in a-l asculta pe celalalt fara sa il intrerupi, ci consta si intr-o reformulare a celor spuse de cel care va comunica acele lucruri importante pentru el. Apoi se impune si darea unui feedback, care este departe de a fi un sir de “reprosuri” neconstructive. Reformularea celor spuse de interlocutor, cat si feedback-ul ne ajuta sa “stim” ca suntem pe aceeasi lungime de unda cand ne comunicam ceva. Astfel si partenerul se simte ascultat, iar noi avem posibilitatea de a vorbi despre ceea ce simtitm in legatura cu cele spuse.
Cu siguranta au existat in viata d-voastra momente in care erati angajat(-a) intr-un dialog pe o tema comuna cu un interlocutor, cand vi s-a intamplat, in ciuda faptului ca tema va era cunoscuta, sa nu reusiti sa ajungeti la un punct comun pe marginea subiectului tocmai datorita faptului ca se intampla sa aveti puncte de referinta diferite si implicit o pozitie diferita de a celuilalt.
Reintorcandu-ma la discutia noastra, este important sa il asculti, sa-i permiti celuilalt sa comunice tot ceea ce acesta are nevoie sa comunice, creand un cadru propice comunicarii, in acelasi timp fiind aproape obligatoriu sa te asiguri ca ai si inteles ceea ce acea persoana a vrut sa transmita. Asta faci prin feedback si reformulare (parafrazare). “Eu am inteles din ceea ce mi-ai spus, ca eu procedand asa, te fac sa te simti … pt ca ….” Aceasta reformulare este adesea de dorit sa fie nu o reproducere cuvant cu cuvant a spuselor celuilalt, ci o transpunere in proprile cuvinte a celui ce pana atunci ascultase. “tu spui…am inteles corect?” etc.
Enervarea din timpul sau in urma discutiilor cu partenerul poate fi tocmai feedback-ul pe care vi-l da propria persoana vis a vis de faptul ca nu reusiti “sa-l convingeti” sa faca precum spuneti sau sugerati autoritar dumneavoastra. Adesea noi interpretam aceasta stare cu credinta: “Am avut dreptate!”. In astfel de momente, comunicarea pare mai mult a fi o lupta decat un parteneriat. O lupta in care cel mai vinovat vi se pare a fi “mereu” celalalt, adica partenerul. Initiativa si anumite solutii tin si de partener in egala masura, este vorba de acele aspecte ce tin strict de dansul. Tema personala pentru cititor: “Analiza-ti de ce discutiile degenereaza adesea spre discutii aprinse. De unde se aprine flacara?”
Astept impresiile si temele dvs fie pe adresa de e-mail, fie sub forma unui comentariu direct pe site. Psiholog Jeni Chiriac
You May Also Like
Dependența benefică în relația de cuplu
Infidelitatea
