Identitatea psiho-sexualǎ la adolescenţi

O importanţa deosebitǎ în psihosexologie îi revine imaginii corporale (G. Pankow). Acesta contribuie atât la edificarea unei imagini de sine, punct de plecare în constituirea identităţii sexuale, cât şi în ceea ce priveşte rolul diferenţiat al fiecarui individ în cadrul comportamentului sexual.
G. Pankow sublinia importanţa dinamicii imaginii corporale, în sensul ca omul are nevoie de un corp recunoscut net în ceea ce priveşte limitele şi funcţiile sale, înainte de a se putea integra în sfera sexualitǎţii umane pe care sa o recunoasca ca aparţinându-i şi depǎşind prin aceasta simpla utilizare a sexualitǎţii.
În raport cu sexologia, unde imaginea corporala se constituie plecându-se de la „schema corporala” ca fundament neuropsihologic al fiecarui individ, în psihosexologie, imaginea corpului are în primul rând o funcţie simbolizanta, contribuind la formarea şi definirea semnificaţiei identităţii sexuale şi ale tipului sexual al fiecarui individ în parte.
Imaginea de sine în psihosexologie are câteva caracteristici proprii, de care este obligatoriu sa se ţină seama în interpretarea formarii tipurilor sexuale, atât în cazul femeii, cât şi al barbatului. În centrul oricarei imagini de sine, se afla Eul personal, imaginea de sine fiind expresia exterioara a naturii şi caracteristicilor propriului Eu.
Identitatea sexualǎ este o „componentă structurală, atât a Eu-lui corporal cât şi a Eu-lui psihologic, făcând parte din conştiinţa de sine şi având o determinare socială importantă” (Incursiune în psihosociologia şi  psihosexologia familiei, pg. 201, 1998) . Cele doua forme de manifestare (corporala si psihosociala) sunt sexualizate, diferenţiate în multe aspecte, care le confera amprenta de masculin şi feminin. Prin urmare vorbim nu doar de femei şi bărbaţi (în sensul apartenenţei la un gen biologic), ci şi de personalităţi feminine şi masculine, sensibilităţi, atitudini, concepţii, mentalităţi şi comportamente masculine şi feminine.
Identitatea sexuală se construieşte pe baza integrărilor succesive şi simultane a şapte componente:
•    sex genetic, determinat obiectiv prin aspectul cromatinei din nucleii celulari ai pielii, mucoaselor etc.;
•    sex gonadic, atestat de evidenţierea celulelor reproducătoare în glandele genitale;
•    sex fenotipic, conferit de aspectul organelor genitale;
•    sex legal, declarat pe baza semnului sexului fenotipic;
•    sex hormonal, atestat de hormonii androgeni, pentru bǎrbaţi şi de cei ovarieni pentru femei;
•    sex ca statut social, conferit şi recunoscut de microgrupurile sociale;
•    sex psihologic, sau conştiinţa identităţii sexuale, bazată pe integrarea conştiinţei Eu-lui corporal şi a Eu-lui psihologic, exprimate în sex-rol masculin şi sex-rol feminin;

Conştiinţa identităţii sexuale apare ca o sinteza unica, ea coexistând prin toate cele şapte componente, cu determinarile lor genetice, morfofuncţionale, psihologice şi sociale. Factorii educaţionali, psihosociali şi culturali remodeleaza şi clarifica perioada adolescenţei, identitatea şi orientarea sexuala. Tot acum este posibil ca o serie de factori biologici şi psihosociali negativi sa modifice, într-un sens sau altul, elaborarea şi modelarea conştiinţei identităţii sexuale şi implicit a comportamentului sexual ce corespunde acestei identităţi. Polarizarea psihosexuala adesea nu este un proces lin şi previzibil, configurând-se şi cu unele dificultăţi, în strânsa relaţie cu formarea identităţii de sine (Incursiune în psihosociologia şi  psihosexologia familiei, pg. 202, 1998).
Identitatea de sine – include şi ea o serie de componente: fizică, psiho-sexuală, socială, vocaţională, moral-spirituală, toate acestea exprimându-se prin caracteristici psihologice şi comportamentale care afirmă şi întăresc Sinele, personalitatea individului. Ea exprimă imaginea completă despre sine, gen, înfăţişare, caracteristici şi expectanţe de sex-rol, caracteristici şi opţiuni sociale – relaţii de prietenie inter-grupală; trăsături psihologice.
Identitatea de sine – în perioada adolescenţei se poate contura în trei maniere:
1.    pozitivă, ce conferă un sens normal al existenţei, o bună acceptare de sine, implicare cu sine, ceea ce asigură dezvoltarea intimităţii. Intimitatea modifică, la rândul ei, identitatea, sprijinind procesul de dezvoltare a personalităţii. Persoanele cu o identitate de sine pozitivă se simt atrase de cele cu un statut similar al identităţii, iar împlinirea identităţii le ajută la dezvoltarea relaţiilor interpersonale, într-o manieră eficientă şi satisfăcătoare;
2.    negativă, ce dezvoltă imagini de sine opuse valorilor culturale ale comunităţii, confirmând etichete atribuite de societate cum ar fi : „ratat , bun de nimic, delincvent juvenil , nesuferit etc.”. „Tinerii acceptă aceste etichete negative şi continuă să valideze aceste identităţi, crezând cu toată puterea lor în acestea” (Ph. Rice, 1987). Simţindu-se respinşi şi blamaţi social, adolescenţii îşi întăresc un sentiment de auto-respingere, o imagine negativă de sine, care le subminează şi asumarea şi acceptarea sex- rolului ;
3.    incertă, (criza de identitate) apare la adolescenţii care încearcă să-şi reducă anxietatea existenţială prin experienţe intense şi imediate: abuzul de droguri, concerte rock,  petreceri deocheate, jocuri de noroc. Alţii îşi substituie temporal identitatea sau caută afirmarea forţei ei în vandalism, crime meschine, popularitate contestată. Există şi alţi tineri care îşi creează o temporară „fortăreaţă” a identităţii (ei devin bigoţi, sectanţi, naţionalişti şi extremişti, xenofobi sau îşi asigură o identitate fără noimă – exemplu: antrenarea în activităţi bizare sau participarea la doborârea unor recorduri riscante); acest gen de identitate fără sens fiind mai bună decât nimic (Psihologia vieţii de cuplu, pg.123, 2002).
Identitatea de sex- rol este influenţată semnificativ de identitatea de sine, ea putând fi adecvată sau inadecvată.
Componenţa biologico-sexuală a identităţii se formează mai uşor şi mai devreme decât celelalte componente. Aşa de pildă, adolescenţii se preocupă de imaginea corpului lor înainte de a deveni preocupaţi de alegerea unei profesii sau de analiza valorilor morale. Identitatea vocaţională, morală şi religioasă se formează mult mai încet, pe parcursul dezvoltării personalităţii.
Identitatea feminină se dezvoltă mai repede decât identitatea masculină (apud, pg.124). Unele studii au găsit că fetele provenind din familii cu părinţi divorţaţi îşi găsesc mai repede identitatea feminină, deşi se expun de timpuriu fie maternităţii, fie prostituţiei.
Problema cuceririi identităţii, ca integrare a identificărilor infantile cu noile identificări împrumutate de modelele socio-culturale, se impune, în mod dramatic adolescenţilor în special fetelor.
S. Freud, atrăgea atenţia asupra schimbărilor survenite în pubertate, destinate să ofere vieţii sexuale infantile o formă finală, normală, după parcurgerea stadiilor „oral”, „anal”, „falic”, şi „latent”. Adolescenţa marchează subordonarea comportamentelor pre genitale, celor genitale şi detaşarea  de părinţi şi de reprezentările proprii ale primelor obiecte ale iubirii pierdute, ceea ce permite orientarea către şi găsirea de  „obiecte ale iubirii”- relaţii de natură hetero-sexuală (apud, pg.125).
În viaţa adolescenţilor, dragostea şi sexualitatea ocupa un loc important, fiind o cale de autoconfirmare şi confirmare de sex- rol, aşa explicându-se de ce „eşecul de la începutul vieţii sexuale se înrǎdǎcineazǎ la nivel psihologic”(W. Masters, 1971).
Identitatea sexuala se construieşte şi se dezvolta în general pe prototipul primelor relaţii erotice. De aceea nostalgia primei iubiri şi amintirea primelor relaţii sexuale rămân în experienţa de autocunoaştere şi autorealizare ca izvoare de referinţa. Ele constituie refugiul, mai mult sau mai puţin conştient, în momentele de criza afectiva, îndoiala, de intensa satisfacţie, sau „coşmarul” care ne urmăreşte, în concordanţa cu natura experienţei de viaţa avute (pozitiva = succes sau negativa = eşec).
Relaţiile adolescentului cu primul sau prima partenera sunt angrenate pe fundalul relaţiilor lui cu părinţii, cu ceilalţi (colegi, cunoscuţi, prieteni, profesori, rude etc.), cu mediul (sistemul de norme, prejudecaţi, concepţii funcţionale în acel moment în societate), cu lumea (condiţii materiale, spirituale, educaţionale). În acest sens, un rol important îl au structura şi dinamica grupului familial de care aparţine, modelele parentale, tipul de relaţii şi comunicare intrafamiliala, tradiţiile, nivelul de trai, nivelul de cultura, religia.
Psiholog Jeni chiriac

Leave a Reply