Victimologie

Noţiunea şi obiectul victimologiei

Noţiune. Conceptul de „victimologie” deriva din latinescul victima (victima) si logos (ştiinţa), adică ştiinţa care studiază victima.

In literatura de specialitate victimologia a primit mai multe definiţii. Astfel ea reprezintă ştiinţa comportamentului si personalităţii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecinţele directe ale actului agresional asupra victimei.[2] J. A. R. Calderon defineşte victimologia ca fiind disciplina care, in explicarea cauzelor, studiază victima fără a planifica si realiza o politica a victimei.

Conceptul de victimologie defineşte acţiunile victimei ca unic mod de reparare, de recuperare a intereselor individuale, noile reguli si principii comportamentale adoptate de victima, actele de voinţa, simţămintele, constrângerea morala, fundamentele morale, dificultăţile de adaptare, sinteza cauzalităţii agresionale, conexiunile in acţiunile agresivo-victimologice precum si conflictul acestora.

Întrucât victima exista alături de un act agresional, determinarea acestuia va releva identitatea manifestărilor victimale, evoluţia singulara a acestora si efectul social al victimizării. Modul in care victima percepe, înţelege, accepta sau respinge violenta actului agresiv are valoare pentru stabilirea lanţului cauzelor si efectelor fenomenului victimal. Expunerea exacta a elementelor si laturilor actului agresional, a efectelor acestuia asupra victimei reprezintă forme specifice de definire a victimologiei.

Obiectul de studiu. Potrivit lui G. Gulotta victimologia asigura studiul victimei unui delict, al personalităţii sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale si socio-culturale, al relaţiilor sale cu delincventul si al rolului pe care l-a jucat in geneza delictului. Ea releva cauzalitatea si efectele agresiunii asupra victimei, ordinea in care se produc actele agresionale si limita reducerii acestora, respectiv actele agresionale cu un conţinut clar: lezarea intereselor unei victime identificate sau care se va individualiza in perioada producerii actului agresional prin legătura de cauzalitate si efectul victimal.

Obiectul victimologiei este reprezentat de tulburările psiho-fizice (cu excepţia celor de tip maladiv) – efecte ale actului agresiv care afectează in mod direct echilibrul dinamic (biologic si psihologic) al victimei. Analiza victimologică se refera la situaţiile când agresorul are capacitatea de comportare neafectata de boli (fizice sau psihice) in sensul ca este conştient si responsabil de actul agresiv produs, dovedeşte o corecta auto-percepţie, o capacitate buna de relaţionare sociala, de rezolvare a conflictelor, de a trai vinovăţia. Dincolo de aceasta situaţie interesează psihopatologia sau psihiatria.

Victimologia este o ştiinţa care foloseşte procedeele de investigare comune celorlalte ştiinţe sociale, pentru o cercetare juridica interdisciplinara. Metodele de cercetare vor prezenta complexele interindividuale dintre victima si agresor, acţiunea grupurilor sociale asupra fiecăruia dintre aceştia si chiar relaţiile dintre grupurile sociale cunoscute, scopurile acestor grupuri. Consecinţele metodologice constau in explicarea fenomenelor globale, corelaţia acestora si perceperea evoluţiei stării agreso-victimale, creându-se posibilităţi de previziune care definesc aceasta stare.

Metoda logica. Metoda logica este reprezentata de procedeele si operaţiile specifice utilizate pentru stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale apărute in sistemul de fenomene agreso-victimale ca realităţi obiective. Orice acţiune-inacţiune agresională se refera la un principiu de identitate, de apărare a unor interese care vor califica acţiunea ca fiind pozitiva sau negativa, a cărui finalitate o individualizează. Rezulta ca la conflicte de valori si atitudini asemănătoare vor apărea efecte victimale asemănătoare. Când acţiunile-inacţiunile agresive se degradează sau se amplifica, pentru a permite apariţia altor atitudini din partea agresorului, acest fenomen se va repercuta si la nivelul efectelor victimale, păstrând conţinutul agresiunii.

Metoda tipologica. Aceasta metoda stabileşte o mulţime de trasatori constante existente permanent in cadrul fenomenului agreso-victimal, analizând diferenţierea calitativa si cantitativa a acestora si eliminând trăsăturile neesenţiale. Metoda stabileşte prototipuri de victima in funcţie de diferite criterii: mediul socio-cultural, tipologia valorilor afectate (fizic, material, psihic, moral, religios, politic), modul de viata si tipul de civilizaţie frecventat, calculul coeficientului de intensitate al participării victimei la agresivitate, volumul si dinamica victimizărilor (global si pe sectoare de victimizare). Procesele de interacţiune agresor-victima si comportamentele de grup ale victimelor vor fi apreciate si delimitate in categorii de victime dependente de: acţiunile-inacţiunile victimelor, particularităţile actelor si mijloacelor utilizate, consecinţele actelor victimizatoare, structura de ansamblu a fenomenului victimal.

Metoda clinica. Metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia generalizata a cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se prescrie tratamentul corespunzător fiecărei victime. Aceasta formula se aplica pornind de la anamneza cazului de victimizare pentru a se înţelege diversitatea cauzelor si condiţiilor concrete pornind de la trăsăturile de personalitate ale victimei. In baza diagnosticului se va stabili un tratament de natura psiho-sociala pentru reducerea efectelor victimale sau pentru eradicarea lor prin evitarea antagonismelor dintre agresori si victime urmând ca, intr-o faza ulterioara, sa se identifice si aplice masuri de integrare a victimei in raporturi normale, de natura familiala, sociala, juridica si religioasa.

Metoda comparativa. Aceasta metoda propune ca după observarea, înţelegerea si discutarea elementelor si factorilor incluşi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se procedeze la evidenţierea asemănărilor sau deosebirilor dintre ele. Metoda se bazează pe ipoteza ca esenţa elementelor sau factorilor care compun un fenomen rezida in asemănarea sau deosebirea relativa sau radicala de un alt fenomen, in cadrul mai larg al relaţiilor umane. Pentru explicarea fenomenului victimal potrivit acestei metode se recurge la următoarele procedee:

·     procedeul concordantei presupune depistarea acelor elemente care se regăsesc in doua sau mai multe fenomene agreso-victimale, constituind cauza generatoare sau condiţia lor favorizanta;

·     procedeul diferenţelor identifica acele elemente specifice ale unui anumit act sau fenomen, care nu se regăsesc in celelalte, constituind cauza generatoare sau condiţia favorizanta unica;

·     procedeul variaţiilor concomitente impune investigarea evenimentelor anterioare producerii unui rezultat după criteriul ca, ori de cate ori fenomenul anterior se modifica in acelaşi mod cu rezultatul sau, înseamnă ca primul este cauza secundului.

Metoda statistica. Metoda statistica apreciază fenomenul victimal in funcţie de repetabilitatea cantitativa si numerica a anumitor categorii determinate de cauze, condiţii, evenimente etc. Studiind cazurile individuale din care va rezulta modul cum s-a produs efectul victimal, se ajunge la o cauzalitate singulara. Scopul metodei este de a culege informaţii pentru compararea lor. Prin identificarea acestora se determina o anumita concluzie statistica privind coeficienţii de dependenta a fenomenului victimal de actele agresionale. In acest mod se vor cunoaşte dimensiunile fenomenului victimal, intensitatea si structura efectelor victimale, periodizarea sau mutaţiile acestora pentru un anumit cadru socio-teritorial.

 


[1] I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p. 137-142; N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, Casa de Editură şi Presă „Şansa” – S.R.L., Bucureşti, 1994, p. 69-71.

[2] I. Tănăsescu, B. Florescu în I. Tănăsescu ş.a., op. cit., p. 138.

Leave a Reply