Senzatiile si perceptiile la copii intre 1 si 3 ani

copii_copilarie_psiholog.jpg

Intre 1 si 3 ani, deosebit de mult se imbogateste planul senzorial – perceptiv.

Perceptiile auditive cunosc treptat o specializare si o anumita finete, dobandind functii psihologice mai ample. Numeroase tipuri de fenomene sonore devin obiect al perceptiei. Muzica incepe sa determine la copii reactii pozitive sau atentie incordata, mai ales dupa varsta de un an si jumatate, ceea ce demonstreaza ca incepe sa se dezvolte sensibilitatea muzicala. La doi ani, copilul este sensibil la ritm; poate chiar sa danseze la auzul de melodii ritmate. Dezvoltarea analizatorului auditiv e implicata si in diferentierea cuvintelor, a modului cum sunt pronuntate. Progresele sensibilitatii in aceasta directie maresc baza perceptiva de intelegere a limbajului. Se formeaza treptat auzul fonematic.
Se dezvolta totodata, perceptiile vizuale. Dupa 1 an, spre 1 an si 6 luni, se manifesta interesul pentru figuri colorate din reviste, ziare etc. Spre 2 ani, interesul ramane viu si atunci cand pozele sau figurile nu sunt colorate. La 3 ani, pe copil il intereseaza cartile cu ilustratii. El are preferinte pentru ilustratiile clare si simple, cu putine detalii si expresive. Obiectele indepartate, precum si cele mici le percepe mai greu, ceea ce se datoreaza dezvoltarii inca nesatisfacatoare a capacitatilor de acomodare a cristalinului. De fapt, recunoasterea obiectelor de la distanta, perceperea lor clara, presupune o anumita experienta perceptiva de care anteprescolarul nu dispune inca.
Perceptiile si senzatiile gustative si olfactive se dezvolta si ele. Anteprescolarul mai obisnuieste sa duca lucrurile la gura. In general, gusturile sale se diferentiaza; el incepe sa aiba preferinte pentru alimente de o anumita culoare, sau o satietate gustativa si olfactiva care determina reactii negative. La 1 an si 6 luni – 2 ani si jumatate, multi copii refuza grisul cu lapte, de care s-au plictisit.
O deosebita dezvoltare au intre 1 si 3 ani perceptiile tactile. Mai ales dupa formarea capacitatii de deplasare independenta si de folosire a cuvantului, tactul furnizeaza si creeaza, impreuna cu vazul, conditii de percepere a spatiului faptic, concret, direct, nemijlocit. Inca la 15 luni este evident faptul ca, atunci cand arunca obiecte sau le scapa din maini, copilul prezinta o mare mobilitate in urmarirea vizuala a traiectoriei pe care o descrie caderea obiectului. Tot in aceasta perioada se constituie si alte caracteristici structurale ale perceptiei. Datorita implicatiei tactile, vizuale si kinestezice in perceptie, copilul anteprescolar diferentiaza mai bine si mai clar dimensiunile obiectelor. Desi progresul in aceasta privinta este lent, totusi, in legatura cu anumite situatii care au fost fixate puternic, in special prin experienta tactila si vorbire, copilul incepe sa foloseasca criterii de diferentiere, categoriile de ,,mare” si ,,mic”. Jocul de manuire a obiectelor contribuie la dezvoltarea acestui gen de aprecieri.
Este adevarat ca obiectele indepartate sunt inca distinse greu si defectuos. Dificultatea ramane mare in aceasta privinta si din cauza ca extinderea zonei vizuale este limitata (in adancime, aceasta zona este clara la 5 – 11 m, iar limitele campului vizual sunt cuprinse intre aproximativ 45 si 50 cm). Ceea ce depaseste campul vizual (in largime si adancime) este perceput relativ haotic. De altfel, copilul nici nu-si ridica probleme de percepere a obiectelor aflate la distanta decat in foarte rare ocazii. Inconsistenta experientei anteprescolarului cu privire la dimensiunile si forma obiectelor este, inca, evidenta. In perceptia spatiala se include, intr-o coordonare foarte fina, ce evolueaza intens in perioada anteprescolara, neatingand insa limita de confluenta necesara in perceperea corecta a marimii la distanta, activitatea para (binara) a receptorilor (ochi, urechi, tact etc.).

Experienta tactilo – vizuala – kinestezica, inca imperfecta, se va dezvolta totusi simtitor, se va stabiliza si, in continuare, in perioada prescolara, copilul va castiga treptat experienta (cognitiva) ca obiectele nu-si modifica, decat in mod aparent, marimea la distanta.

Copilul traieste din plin prezentul; perceperea evenimentelor trecute este confuza. Totusi, vorbirea influenteaza constituirea elementara a perceptiei de timp, datorita necesitatii de expunere ,,pe rand” a ceea ce in perceptie se da impreuna. La acestea se adauga necesitatea, uneori puternica, de a explica si comunica adultului etape ale unor activitati consumate si ale unor intentionalitati gradate.
Desi perceptia constituie modalitatea cea mai dezvoltata de reflectare a realitatii obiective, caracterul ei inca fragil la anteprescolar este evident. Daca o persoana cunoscuta se imbraca altfel decat de obicei, ea este greu recunoscuta chiar si de copilul de 2 ani. Generalizarea perceptiva este manifestata in numeroase imprejurari. In acest sens, o fetita de 1 an si 7 – 8 luni, care avea obiceiul sa lase capul in jos cand cineva o privea insistent, reactiona in acelasi mod si in fata oglinzii, in care de fapt se privea pe ea insasi, sau in fata unui portret, ce privea cu insistenta in fata, fetita manifestand astfel o perceptie generalizata, primitiva, cu elemente ale recunoasterii confuze, la situatii doar aparent asemanatoare. Dezvoltarea perceptiei este influentata in ontogeneza timpurie de imbogatirea mijloacelor de comunicare verbala. Atentia copilului poate fi orientata, la varsta de 3 ani, discret, prin limbaj, spre anumite insusiri ale obiectelor, ceea ce face ca perceptia sa se desfasoare in conditii noi, mai evoluate.
Toate acestea ne permit sa consideram ca dezvoltarea perceptiei are loc in trei moduri: sub influenta actiunii cu obiectele, sub influenta comunicarii verbale si sub forma perceptiei contemplative. Intre 1 si 3 ani modalitatea mai frecventa de percepere este aceea care priveste actiunea cu obiectele.

Be Sociable, Share!

Leave a Reply