Limbajul copilului anteprescolar.

 

copii_0.jpg

In aceasta perioada, vorbirea incepe sa aiba un rol din ce in ce mai mare in viata copilului anteprescolar.
Cuvantul, perceperea lui ca excitant, se face in trei situatii diferite:
1)    In imprejurari in care se identifica si se denumeste o situatie, un obiect. In acest caz, cuvantul se asimileaza de catre copil ca substituant al obiectului sau situatiei percepute. In aceste conditii, cuvantul capata o mare stabilitate si permite sa se constituie functia superioara de semnalizare a vorbirii.
2)    Dar cuvantul poate sa fie perceput de catre copil dupa o intamplare. In acest caz, copilului I se vorbeste despre ceva petrecut inainte, in viata lui (dupa o plimbare, dupa o vizita etc). El percepe deci cuvantul care actualizeaza reprezentari cu privire la evenimente traite anterior.
3)    Uneori, copilului I se relateaza fapte, intamplari, impresi, la care el nu a participat in nici un fel, deoarece fac parte din experienta adultului. In aceasta situatie perceperea limbajului se face fara un sprijin pe experienta copilului (care este inca foarte restransa).
Cea mai importanta cale a dezvoltarii limbajului este aceea a verbalizarii activitatii prezente si trecute, dar mai ales aceea a insusirii cuvantului in perceptia situatiei sau a obiectului. Ca evolutie generala, perioada primei copilarii se caracterizeaza, in aceste conditii, prin trecerea de la intelegerea limbajului legat de situatii practice la forme mai variate de comunicare, nelegate de asemenea situatii.
Copilul invata sa denumeasca fenomene, situatii, obiecte din ambianta, modul de folosire a acestora, ajungand la intelegerea ca toate obiectele de acelasi fel, cele care servesc unor acelorasi aspecte se denumesc printr-un anumit cuvant. Chiar in prima copilarie exista o anumita capacitate de perfectionare a vorbirii si intelegerii verbale.
In fiecare perioada a dezvoltarii ontogenetice se constituie anumite caracteristici ale vorbirii. In perioada dintre 1 – 3 ani, copilul isi insuseste mai ales cuvinte si modul de a le lega intre ele, unele aspecte ale acordurilor gramaticale, ale morfologiei si ale sintaxei. Treptat, cuvintele rostite capata o fizionomie apropiata de cuvintele rostite de adult. Concomitent se invata utilizarea corecta a mijloacelor morfologice si sintactice ale limbii, folosirea curenta a unor cuvinte cu functii de instrumente gramaticale (in afara de cuvintele – denumire si de cuvintele cu semnificatii nediferentiate).
Dezvoltarea vocabularului in prima copilarie. Perioada anteprescolara poate fi socotita drept perioada in care, de fapt, se desfasoara invatarea practica a limbii materne. Numarul de cuvinte intelese si rostite de copil creste, ceea ce ii ofera posibilitatea sa stabileasca relatii verbale destul de variate.
Varsta       1,6 ani              2 ani             3 ani
Cuvinte       100          300 – 400        1000 – 1100
Cresterea vocabularului activ este vizibila mai ales in a doua jumatate a anului al doilea de viata. La 18 luni, copilul intelege numai un important numar de cuvinte cu functii de denumire a obiectelor, fenomenelor etc., dar si sensul cuvintelor: aici, acolo, aceia, acum etc. In vocabular persista un mare numar de cuvinte onomatopeice sau de cuvinte cu un caracter denominativ ambiguu. Totusi, dupa 2 ani, copilul poate sa-si exprime trebuintele si dorintele prin cuvinte, sa foloseasca pronumele personal si posesiv, sa utilizeze si cateva adjective, in mod corect. La 3 ani, vocabularul sau contine si unele numerale etc., devenind complex si colorat.
Dezvoltarea mai mica sau mai mare a nivelului limbajului si a volumului vocabularului se face sub influenta si preocuparea adultului, a celor din jurul copilului pentru stimularea unei vorbiri corecte. In orice caz, vorbirea copilului intre 1 si 3 ani se caracterizeaza prin substantive (simplificate, ca pronuntie), adjective (folosite dihotomic), precum si printr-un numar redus de verbe.
Particularitati ale pronuntiei. Intelegerea continutului semnalizator al diferitelor cuvinte, precum si pronuntarea lor ridica probleme grele in fata copilului mic. Totusi, el va trebui sa rosteasca fiecare cuvant cat mai clar ca sa poata fi inteles. Necesitatea de a fi inteles stimuleaza, in decursul primei copilarii, dezvoltarea pronuntiei, a articularilor complexe. Din cauza unor dificultati in pronuntia cuvintelor mai lungi sau mai grele, se vor manifesta anumite trasaturi deficitare ale pronuntiei. Cele mai frecvente sunt:
1)    Eliziunea, care consta din omiterea din corpul cuvantului a uneia sau a mai multor silabe, a unuia sau a mai multor sunete;
2)    Inlocuirea articularii complexe cu una simpla;
3)    Inlocuirea sunetelor apropiate ca articulare: uneori, copiii inlocuiesc sunetul r cu sunetul l;
(Cu toate acestea, aceste fenomene nu constituie dislalii, rotacisme, sigmatisme etc. propriu-zise, adica nu sunt defecte de vorbire. La baza acestor inlocuiri sta capacitatea de pronuntie limitata. Totusi, capacitatea copilului de a progresa din acest punct de vedere este evidenta si se supune legii sintezei sunetelor in silabe si a silabelor in cuvinte etc.)
4)    Metateza consta in mutarea sunetelor si silabelor in cuvant;
5)    Perseverarea sunetelor si silabelor apropiate se exprima mai ales prin dublarea unor silabe in cuvant, in general silaba articulata;
6)    Contaminarea, fenomen intalnit des la copiii foarte mici se exprima prin faptul ca, la un moment dat, un anumit cuvant sufera, in vorbirea copilului, un regim care nu I se potriveste (am mergut dupa am facut), sau prin accentuarea gresita;
7)    Tendinta de economie si contragere: din cuvintele greu de pronuntat si relativ extinse, copilul compune o forma verbala concentrata, redusa.
Greutatile si greselile de pronuntie provin din dezvoltarea inca insuficienta a analizatorului motor – verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exercitiul verbal, realizat prin comunicarea de zi cu zi, auditia pronuntiei corecte a adultului vor contribui la dezvoltarea corespunzatoare a vorbirii copilului. Uneori, intarzierile in evolutia pronuntiei corecte a cuvintelor au la baza unele anomalii (buza si limba prea groase, prea rigide sau prea moi, anomalii ale danturii etc. sau obstructia foselor nazale prin polipi, fisuri palatine ori aderente ale valului palatin).
Se pot intalni insa si defecte de voce (voce nesonanta, falset, ragusit etc.) si defecte de rostire (gangaveala, balbaiala, impiedicarea silabica).
Defectele de vorbire se diminueaza simtitor pana la 3 ani, vorbirea devenind mai fluanta si corecta. Se dezvolta mult intonatia.

Adesea, defectele de pronuntie pornesc chiar de la unii adulti, care vorbesc cu copilul o adevarata ,,limba pasareasca”.

Be Sociable, Share!

Leave a Reply