Apr
19
Category: Ce spun specialistii, Consiliere psihologica, Consiliere victimala (victimologie), Consilierea prenatala, De ce simtim ce simtim?, Dezvoltare personala, Educatie sexuala, Planning familial, Psihologie, Psihosexologie, Sexologie, Sexualitatea umana | 
Leave a Comment
De exemplu, experienta unei femei care, dupa o despartire nu tocmai ecologica ei, constata ca este insarcinata? Si-ar dori sa pastreze sarcina, dar nu are un venit constant, cu o familie care sa o sprijine daca pastreaza copilul, cu un fost partener care nu vrea sa-si asume responsabilitatea paternala…..un scenariu sumbru ti se perinda in fata ochilor….inima bate cu putere…poate prea repede…ochii ti se incetoseaza….din jur auzi glasuri spunandu-ti : “Nu ai de ales, trebuie sa faci avort!”…”De unde stiu eu ca este al meu?!”….”Daca ti-a placut…., acum taci si sufera!” etc. si oarecum si propria vocea care iti spune ca intr-un fel nu ai de ales, ca in ciuda faptului ca iubesti acea viata care se naste in tine, tu esti cea care trebuie sa ii “renege” dreptul de a se naste.
Sentimentul de vina….. ce ar trebui sa faca?…
Sa accepte ca “este” sau ” a fost in stare” sa faca acest gest; daca ar fi sa-mi amintesc de unul dintre crezurile interioare ale unei foste paciente care alimenta sentimentul de vinovatie (ajunsese sa se urasca din acest motiv: sa crezi despre sine ca esti o criminala, ca ai luat o viata nevinovata….este o stare sufleteasca si sunt niste acuze greu de suportat de una singura, mai ales cand tu esti cea care te acuzi).
Usor de spus, greu de facut. Cine a spus ca este usor? Insa ne este util sa stim ca este posibil! Ca lucrurile au o rezolvare si ca este important sa ne acordam timp de vindecare!
Sa aiba rabdare cu ea si cu cei din jur!
Sa se ierte pe sine!
Iertarea este primul pas spre impacare, spre liniste sufleteasca!
Tocmai aceasta disonanta intre afectiv si rational poate mentine viu sentimentul de vina. “Cand sufletul iti este greu si te apasa cand iei o astfel de decizie…te doare luarea unei astfel de hotarari si te urmareste o viata acesta senzatie de greutate sufleteasca”, dupa cum spunea o pacienta.
Durerea, sentimentul de vinovatie vor fi prezente mai mereu, indiferent de cat de “pregatita” te simti ca esti sau ca ai fost…permanenta acestor stari…durata lor in timp este cea care difera insa.
Este de preferat ca femeia care tocmai a avut un avort, sa “inteleaga” actul in sine, sa si-l explice subiectiv, afectiv, nu numai rational…aceasta este forma prin care poate fata sentimentului de vina pana in momentul in care va aparea sentimentul impacarii cu sine. Totusi post- avort este prea tarziu pentru a mai face ceva pentru acel fetus, si oarecum tarziu si fata de ex-potentiala mama, deoarece social si uman vorbind, este de preferat ca nici o femeie sa fie nevoita sa treaca printr-o astfel de experienta in viata ei decat daca se impune din ratiuni medicale.
Apr
12
Category: Depresia, Intrebari si raspunsuri, Psihosexologie, Psihoterapie de cuplu, Relatia de cuplu, Sexologie, Sexterapie, Sexualitatea umana, Sfaturi pentru ea, Sfaturi pentru el, Tulburari sexuale feminine, Tulburari sexuale masculine | Leave a Comment
Cauze posibile
O mare majoritate a femeilor si barbatilor afirma ca in prima parte a vietii lor sexuale de cuplu, apetitul sexual atingea cote ridicate si ca realizau cu usurinta raporturi sexuale reusite. Ei mai marturisesc ca, treptat, in existenta lor a intervenit “ceva, nu stiu ce” care a dus la pierderea interesului lor sexual sau ca excitatia sexuala acum se produce mai lent, slab si rar. Exista voci care spun ca unora li se intampla sa reactioneze sexual doar intr-o anumita stare sufleteasca sau la un anumit partener (-a); astfel, actul sexual cu partenerul putand produce nu numai insatisfactie, ci uneori sa fie resimtit ca o adevarata tortura. Se intampla ca unele femei sa manifeste un apetit sexual mai redus, ele fiind satisfacute de raporturi sexuale realizate la intervale de 2-4 saptamani, in restul timpului nefiind interesate de a mai intretine relatii sexuale. Insa sunt femei intre femei si fiecare caz este aparte. Problemele apar nu dintr-o comparatie numerologica sau calitativa a vietii sexuale a unei femei sau a unui barbat, ci din impactul pe care il are acest aspect asupra propriei lui fiinte, asupra relatiei sau a partenerului de cuplu.
Adesea, pierderea interesului pentru actul sexual isi gaseste explicatii prin suprasolicitarea domestica – de exemplu, in cazul femeilor casnice, care se presupune ca isi consuma cea mai mare parte a energiei cu treburile casnice – , conflictele din cadrul cuplului, brutalitatea sau infidelitatea unui dintre parteneri; alteori aparent nu are nici o explicatie. Sunt unii cercetatori care sustin ca “racirea” sexuala nu ar reprezenta o sursa de suparare, deranj pentru majoritatea femeilor (indeosebi, cele casatorite de ceva timp). Ei afirma ca nu sunt rare cazurile in care o astfel de femeie poate dezvolta in timp, chiar dezgust sau repulsie pentru raportul sexual. Si explica ca este posibil, prin acest hiposenzualism, ca femeia sa protesteze sau sa isi pedepseasca partenerul pe care il gaseste “vinovat fata de ea (uneori chiar si fata de copii) de eventuale “raniri sufletesti” (voluntare sau involuntare). Sunt situatii si situatii, reactii diferite si istorii personale in ceea ce priveste aria sexuala intr-un cuplu. Fie din educatie, fie din experienta, fie din ceea ce poti simti pe moment, actul sexual in cuplu poate deveni la un moment dat, instrument de negociere, santaj, pedepsire a celuilalt si nu in ultimul rand, o forma de abuz. Indiferent de forma si motivatie, ele au implicatii afective si pot influienta dinamica vietii de cuplu pe viitor. Pot lasa urme, pot marca o viata, un suflet (de exemplu, in cazul unui abuz sau a unei pedepse). Sa ne amintim ca se intampla cateodata sa iertam, dar nu sa si uitam! Si senzatia de discomfort (emotional) poate deveni partenera/ partenerul nostru in relatia de cuplu.Indiferent de cauze, ideal si de dorit este sa reusim sa fim sinceri cu noi insine, sa ne mentinem “treji” pentru a putea reusi sa “fentam” acest “ceva, nu stiu ce” in a-si face loc in viata noastra de cuplu.
Este adevarat ca la prima vedere este usor de spus si (pare) relativ greu de facut, insa cu totii stim ca inceputul poate parea uneori anevoios, totusi daca vrem cu adevarat, daca ne dorim din tot sufletul, Totul este posibil!
Apr
10
Category: Comunicarea cu celalalt, Consiliere maritala, Consiliere psihologica, Consiliere victimala (victimologie), De ce simtim ce simtim?, Dezvoltare personala, Intrebari si raspunsuri, Psihologie, Psihoterapie de cuplu, Relatia de cuplu, Sfaturi pentru ea, Sfaturi pentru el | Leave a Comment
Chinuitoare intrebare…chiar agonizanta! Insa inainte de a iti lasa mintea si sufletul invadat de o astfel de intrebare, este de preferat sa iti raspunzi la o alta: “La ce imi foloseste raspunsul la o astfel de intrebare?”.
Este foarte important sa stii de ce iti doresti sa “cunosti” un astfel de raspuns. Iar raspunsul tau este important sa fie unul actional, departe de a fi o ruminatie mentala interminabila care adesea se dovedeste pe termen lung neconstructiva.
Gaseste strategii inainte de a afla daca da sau nu!
Afla ce iti doresti pentru tine si de la voi ca si cuplu,ca si familie, ca si parinti!
Axeaza-te pe tine, ajuta-te sa iti fii cel mai bun prieten pentru ca vor urma clipe mai mult sau mai putin constructive pentru tine si este de preferat sa iti fii tu alaturi, inainte de a te “agata” de cei din jur!
Lasa resentimentele deoparte! Sentimentul tradarii…indoiala…se pot dovedi apasatoare, energofage la un moment dat si tu esti departe de a iti permite sa cazi prada disperarii sau deziluziei! Capul sus! Uita-te in oglinda si redescopera-te pe tine inca o data cea sau cel care ai fost! Retrezeste-te!
Si cum “prietenul la nevoie se cunoaste”, este de preferat sa cauti sa descarci incarcatura emotionala apasatoare . Uneori poti descoperi ca prietenii pot fi partinitori. Este si firesc adesea. Din acest motiv psihologul poate fi acel prieten stiut dar obiectiv, din umbra, care te poate asista in acest travaliu “tu cu tine”
